Statiunea brasoveana va beneficia de pe urmele unui proiect cu bani europeni nerambursabili in proportie de 90%. In aceste zile s-a semnat contractul pentru construirea și extinderea parcării din Poiana Brașov. Valoarea totală a proiectului este de aproape 31 de milioane de lei. Urmeaza ca administratia locala sa declanseze procedurile de licitatie pentru realizarea proiectarii si construirii unui complex de parcari in zona cabanei Junilor, la o distanta de aproximativ un kilometru de intrarea in statiune. Proiectul se va intinde pe aproape 10 0000 de metri patrati, in care vor fi incluse 434 locuri din care 16 pentru persoane cu handicap. Conform documentatiei vor exista spaţii verzi, carosabil, pietonal, pista si parcare pentru biciclete, dar si pentru microbuze, autobuzele regiei de transport si autocare.
Această variantă clasică de parcaj este avantajoasă deoarece presupune costuri mai mici faţă de o parcare automatizată, dar presupune o suprafaţă construită mai mare. Un alt avantaj îl constituie faptul că nu există rampe de acces sau de ieşire din parcare, deoarece a fost valorizată panta naturală a terenului. Astfel, accesul în parcare se face la parter, pe latura de NE, de la cota superioară a terenului, iar ieşirea se realizează două niveluri mai jos, pe latura opusă a clădirii, direct la cota de teren de pe latura de SV.
Pentru optimizarea locurilor de parcare, precum şi a suprafeţei construite, s-a optat pentru o soluţie cu seminivele de parcare, separate prin rampele auto. Accesul în parcare se face la parter, pe latura de NE, direct de la cota superioară a terenului. Intrarea este alcătuită de fapt din două accese, fiecare dotat cu câte o barieră, care va fi accesată după ridicarea tichetului de parcare.
Tot în zona intrării există o tabelă electronică unde sunt afişate atât numărul de locuri libere existente, cât şi locul de parcar