Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Instalarea tinerilor fermieri la sate, susţinută şi în noua politică agricolă comună

Publicat in Opinia Buzau, miercuri 19 decembrie 2012 ·

* “Avem nevoie de o politică ofensivă de susţinere a instalării tinerilor fermieri”, susţine Dacian Cioloş

Măsura de susţinere a instalării tinerilor fermieri în mediul rural va rămâne o prioritate şi din 2014, comisarul European, Dacian Cioloş, susţinând că va duce o politică ofensivă de susţinere a acestei măsuri în noua Politica Agricolă Comună.

Acest lucru are la bază faptul că oficialii Comisiei Europene recunosc necesitatea reînnoirii generaţiilor în agricultură, lipsa tinerilor profesionişti fiind o problemă în întreaga UE, în condiţiile în care numai un procentaj limitat de 14 la sută dintre agricultori au mai puţin de 40 ani. “Singurele modificări pe care pot să le accept pe această propunere de instalare a tinerilor fermieri sunt adaptări în ceea ce priveşte implementarea măsurii astfel încât aceasta să poată fi adaptată la o situaţie specifică sau alta. Sunt gata să discut anumite amendamente în conţinut, în modul de aplicare şi de implementare, dar nu voi accepta inexistenţa măsurii. Nu pot să accept ideea unei măsuri opţionale, state membre care vor să o aplice şi state care nu vor pentru că asta ar însemna să-i discriminăm pe tinerii fermieri. Avem nevoie de o politică ofensivă de susţinere a instalării tinerilor fermieri”, a subliniat Dacian Cioloş.

Obiectivul schemei pentru tinerii fermieri este de a facilita instalarea iniţială a tinerilor fermieri şi adaptarea structurală a exploataţiilor acestora după prima instalare, iar acest sprijin este acordat pentru o perioadă de maximum cinci ani.

Securitatea alimentară va fi prioritară

Pe viitor vor suferi modificări şi plăţile directe, practicile agricole pentru mediu şi menţinerea unui buget important pentru politica de dezvoltare rurală vor rămâne în continuare pe lista obiectivelor Comisiei Europene în noua Politică Agricolă Comună (PAC) 2014-2020.

D

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 59 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 35 minute
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 26 minute
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 5 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°