Gigi Becali a devenit deja imaginea Parlamentului. E urmărit de presă ca o primadonă, pe colonadă, odată cu sosirea sa în Parlament. Înconjurat, întrebat, răsfăţat, "iluminat" de blitz-uri şi camere de filmat. Merge legănat şi uşor dus pe spate. Zîmbeşte. Canonizează profesional. Promite că după jurământ se schimbă. Doar azi mai e el însuşi. "Până la jurământ mă mai comport ca înainte. După, o să am un alt comportament. Intru în canoanele funcţiei şi în canoanele instituţiei" spune emoţionat.
Gigi e parlamentar universal şi, declarat, soldatul nr. 1 al cătanei deputăţeşti autohtone. Într-un fel sau altul, pedeapsa votului universal şi democratic. "Nu vreau să fiu prim-ministru, ce ministru? Nu îmi stă bine să fiu supusul lui Ponta. În Parlament, sunt simplu soldat, dar sunt nr 1 între soldaţi. E cineva mai tare?!" "Nimeni!" reverberează ecoul între coloanele de marmură.
Gigi e imaginea Parlamentului ca instituţie a lumii. "Păi, eu sunt şi europarlamentar şi parlamentar român" zice el, şi se uită roată-mprejur fără să vadă nimic, pentru că, fizic, nu se ridică la alura sa politică. "Mai vedeţi aici unul ca mine?!" întreabă, vag claustrofob, cioporul de cameramani şi reporteri îmbulziţi asupră-i, pe holurile Camerei Deputaţilor, unde a venit să se bifeze pe listele oficiale, ca să i se dea trusoul de parlamentar.
Gigi e obsedat de nr 1. Locuieşte la nr 1, se tunde nr 1 şi când s-o face Antonescu preşedintele României, se face şi el nr 1 în politica de partid. "Voi urca treaptă cu treaptă. Ţinta mea este Antonescu preşedinte, eu preşedinte PNL. În 2014 semnez eu; eu fac guvernele... Asta e ţinta mea", zice şi dă un telefon scurt, de aur.
Gigi e un tip ferm, stâncă; aproape imposibil de convins. "Antonescu trebuie să-mi zică el: «Gigi, eu plec. Te rog ai grijă! Îţi las un bun de care să ai grijă cu sfinţenie, pentru că PNL trebuie să rămână pe o
