Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Herbei: „Am proiecte importante pentru Moneasa, în anul 2013”

Publicat in Glasul Aradului, marți 18 decembrie 2012 ·

Ioan Herbei este de doar câteva luni primar al comunei Moneasa. În această perioadă însă, primarul s-a zbătut pentru comunitatea pe care o conduce şi în rândurile de mai jos ne povesteşte despre ceea ce a reuşit să facă, dar şi despre proiectele pentru anul viitor.

- Domnule primar, ne mai despart doar câteva zile până la finele anului. Ce realizări aţi avut în aceste luni de când sunteţi primar al comunei Moneasa?

- Chiar dacă sunt primar de doar câteva luni, nu am stat cu mâinile în şolduri şi am încercat să fac câte ceva pentru oameni. Printre realizările acestei perioade aş aminti asfaltarea drumului la Rănuşa, pe o lungime de 1,2 kilometri, am pavat aproximativ 600 de metri pătraţi cu pavele şi am pietruit drumurile comunale pe o lungime de doi kilometri. Am rezolvat o maşină pentru transportul copiilor. Cea mai mare realizare cred eu, este aceea a achiziţionării unei maşini multifuncţionale cu care mă descurc la deszăpezire. Acest utilaj îmi permite să intru cu el pe toate aleile din staţiune, iar pe timpul verii sau al primăverii am dispozitive montate care mătură praful, stropesc şi aspiră. Are o tracţiune de 4×4, iar acum am montat pe acest utilaj o lamă reversibilă. În concluzie, am reuşit să fac câte ceva în această perioadă scurtă de când sunt în fruntea administraţiei locale din comuna Moneasa.

- Ce proiecte aveţi în plan pentru anul 2013? Ce v-aţi propus să faceţi?

- Sunt multe de făcut, dar este cam greu având în vedere situaţia de criză economică prin care trece România. Aş vrea să încep cu asfaltarea drumului comunal dintre Rănuşa şi Moneasa. Va trebui să îndiguiesc Valea Monesei, unde există pericol de inundaţii, reabilitarea căminului cultural din Moneasa, iar la grădiniţă doresc să deschid un centru de plasament care să cuprindă 15 sau 20 de copii. În această perioadă sunt în discuţii cu Direcţia Silvică pentru un schi

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 9 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 5 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°