Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un român riscă o condamnare de 35 de ani după gratii în Statele Unite pentru piraterie informatică

Publicat in Adevarul, marți 18 decembrie 2012 ·

După o anchetă FBI desfăşurată în România, procurorii americani l-au găsit vinovat pentru fraudă, furt de identitate şi activităţi de phising pe Bogdan Boceanu, un român de 29 de ani din Craiova.

BOGDAN BOCEANU, Bogdan-Mircea Stoica, Dragos Razvan Davidescu, Laurentiu Cristian Busca, Gabriel Sain, Dragos Nicolae Draghici and Andrei Bolovan.Concluzia procurorilor din New Haven, Connecticut, a venit la capătul unei anchete începute în 2005, condusă de FBI şi desfăşurată inclusiv pe teritoriul României.

Procesul intentat împotriva lui Bogdan Boceanu a început pe 6 decembrie 2012, iar judecătorul de caz a stabilit că românul se face vinovat de conspiraţie şi implicare într-o reţea de fraude bancare de mare anvergură întreprinse prin intermediul Internetului.

Următorul termen al procesului, care este de aşteptat să se termine foarte repede, a fost stabilit pentru începutul anului viitor, iar procurorii au propus o sentinţă de 35 de ani de închisoare.

O schemă de phising precum cea în care a fost implicat Boceanu presupune, în majoritatea cazurilor, trimiterea de e-mailuri către un mare număr de clienţi ai unor instituţii financiare, ale căror adrese au fost furate dintr-o bază de date spartă.

E-mailurile par veridice, iar destinatarii sunt păcăliţi să furnizeze informaţii strict confidenţiale, precum numărul cardurilor bancare sau coduri de securitate personale. Ulterior, hoţii de identitate se folosesc de aceste date pentru a extrage bani din conturi sau pentru a face cumpărături online.

Ancheta în cazul lui Boceanu a pornit în 2005, când un cetăţean american din Connecticut, client al the People's Bank, a reclamat o tentativă de fraudare a propriilor sale date confidenţiale.

În final, la capătul a şapte ani de investigaţii, FBI a descoperit şi incriminat o reţea formată din 19 români din zona Craiovei. Alţi trei cetăţeni di

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 30 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 3 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 44 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Italia desființează o reţea internațională de piraterie TV cu 22 de milioane de utilizatori. Percheziţii în legătură cu acest caz au fost făcute şi în România, potrivit autorităţilor italiene

G4Media acum 49 minute
Poliţia italiană a declarat miercuri că a dezmembrat cea mai amplă reţea criminală transnaţională de piraterie video, care avea peste 22 de milioane de utilizatori în Italia şi în alte ţări din Europa, percheziţii fiind făcute inclusiv în România, r

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°