Cod portocaliu de ninsori, din cauza unui ciclon din Bulgaria-Foto: bzi.ro Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) va decide, miercuri, dacă se impune emiterea unui cod portocaliu de ninsori, din cauza unui ciclon din Bulgaria care ar putea afecta şi România, a anunţat conducerea ANM într-o reuniune la Palatul Victoria.
Judeţele care ar putea fi afectate mai puternic de acest ciclon sunt Constanţa, Tulcea, Giurgiu, Ialomiţa şi Călăraşi.
Meteorologii au emis deja o nouă avertizare cod galben de ninsori şi vânt puternic, valabilă de miercuri, ora 2.00, până joi la ora 20.00, în Bucureşti şi 13 judeţe din estul şi sudul ţării.
Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în Dobrogea, în sudul şi estul Munteniei şi în sudul Moldovei vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale ce vor depăşi 60 - 70 de kilometri pe oră. În aceste zone va ninge, cu precădere începând de miercuri după-amiază, iar în judeţele Constanţa, Tulcea, Giurgiu, Ialomiţa şi Călăraşi va fi viscol, vizibilitatea fiind redusă.
În următoarele zile vremea va fi în răcire în toate zonele, devenind geroasă în cursul nopţilor şi dimineţilor în estul şi în centrul ţării, a precizat ANM.
Avertizarea cod galben a fost emisă pentru Bucureşti şi judeţele Vaslui, Galaţi, Vrancea, Tulcea, Constanţa, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu şi Teleorman.
www.rtv.net Cod portocaliu de ninsori, din cauza unui ciclon din Bulgaria-Foto: bzi.ro Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) va decide, miercuri, dacă se impune emiterea unui cod portocaliu de ninsori, din cauza unui ciclon din Bulgaria care ar putea afecta şi România, a anunţat conducerea ANM într-o reuniune la Palatul Victoria.
Judeţele care ar putea fi afectate mai puternic de acest ciclon sunt Constanţa, Tulcea, Giur