Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din P.T.F. Siret au descoperit în autoturismul unui cetăţean ucrainean 1.000 de pachete cu ţigări de contrabandă, ce erau ascunse în rezervorul de carburant, în compartimentul din spatele motorului şi în portbagajul autoturismului.
Luni, 17 decembrie, în jurul orei 16.00, la P.T.F. Siret, S.P.F. Rădăuţi, s-a prezentat pentru a intra în ţară, conducând un autoturism marca „Kia”, cetăţeanul ucrainean Tetiana L., în vârstă de 36 ani.
Deoarece existau suspiciuni că acesta transportă ţigări, oamenii legii au efectuat un control amănunţit asupra autovehiculului. Aceştia au descoperit ascunse şi nedeclarate în vederea sustragerii de la controlul vamal, în rezervorul de carburat, în compartimentul din spatele motorului şi în portbagajul autoturismului, 1.000 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 1.220 lei.
Întreaga cantitate de ţigări a fost reţinută în vederea confiscării de către autoritatea vamală, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei. Şi autoturismul, în valoare de 27.000 lei, a fost reţinut în vederea confiscării de către organul vamal, deoarece este prevăzut cu un locaş special amenajat în vederea transportului de ţigări.