Nea Gheorghe Nuți a revenit în țară de câteva zile. Sănătatea l-a făcut să renunțe la banii pe care îi câștiga în Franța.
Povestea lui începe în 28 iunie 1944, când a venit pe lume în comuna Vânători, din Mureș, într-o familie de lăutari din moși-strămoși.
„Nici nu știu când am început să cânt. Am învățat și după ureche, dar și notele, că altfel nu se putea”, începe să-și istorisească viața bătrânul, unul dintre cei mai buni violoniști de la Brașov. Are „șapte clase elementare”, că atâtea erau obligatorii la vreamea aceea, dar spune că a văzut și a trăit mai multe decât mulți „cu carte”.
Primul loc de muncă l-a avut la vârsta de 18 ani. „S-a dat un anunț în 1962 la Filarmonica de la Sibiu, pentru ansamblul folcloric Cindrelul. Dintre toți violoniștii prezenți, am reuşit eu. Aveam salariu 600 de lei, dar jumătate se duceau pe chirie și pe gaz. Acolo nu mă știa nimeni, nu prindeam nicio nuntă. Era greu, așa că după opt luni m-am întors acasă, la Sighișoara. Un an mai târziu, Ansamblul Miorița de la Filarmonica din Brașov a avut un spectacol la noi. Înaintea spectacolului, m-a chemat dirijorul, că m-a văzut cu vioara și m-a pus să cânt. Am cântat vreo 20 de minute, singur, fără acompaniament. După două săptămâni m-am trezit cu o scrisoare: mă chemau la Brașov să mă angajeze, fără să le cer eu”.
Și la Brașov a stat în gazdă, dar viața îi hărăzăse deja drumul pe care trebuia să-l urmeze. Cu ansamblul de la Filarmonica Brașov a avut un spectacol la Vulcan, unde avea să-și cunoască soția.
„Era la vreo două luni de când ajunsesem la Brașov. La plecare, după spectacol, am văzut-o la ieșirea din căminul cultural. Ea a plecat casă, dar eu l-am întrebat pe un băiat unde e și m-a dus acasă la ea. Părinții ei m-or plăcut, iar de atunci nu am mai plecat de la ei”, povestește nea Gheorghe Nuți. Zenovia, soția lui, își amintește și ea cum a fost: „
