Deputatul PPDD Gigi Neţoiu a declarat, astăzi, pe holurile Parlamentului, că niciun parlamentar de la PPDD nu va pleca din partid. Sursa: Mediafax
"Niciun parlamentar de la PPDD nu va pleca din partid. Noi am avut o întâlnire la Braşov săptămâna trecută şi, din câte am stat de vorbă, să ştiţi că sunt oameni serioşi, care au venit mânaţi de un gând de a face ceva, altfel de parlamentari, altfel de oameni. Eu nu cred că au venit pentru bani, pentru contracte şi sunt convins că vor avea un cuvânt greu de spus", a spus Gigi Neţoiu, conform mediafax.ro.
El a apreciat că politica nu este mai complicată decât fotbalul, dar că este mai necinstită. "Sunt unul dintre parlamentarii bine informaţi, cu experienţă în afaceri şi de obicei cunosc şi spectrul ăsta politic şi sper din tot sufletul că se poate face şi altfel politică şi să se fure cât mai puţin", a declarat proaspătul deputat.
Acesta a mai spus că primul lucru în care se va implica va fi agricultura.
CITIȚI ȘI: Gigi Becali a luat-o razna pe holul Parlamentului. A PROMIS că se LINIȘTEȘTE