Am participat şi eu la romanul rapid scris şi mă simt dator (poate şi din cauza discuţiilor pe care le-am mai văzut) să vă povestesc despre. Aşa că urmează ceva lung plin de opinii generale, păreri personale - justificate de faptul că am văzut pe dinăuntru ce a fost -, şi fapte de netăgăduit la care am participat.
53 de scriitori
A produs mare forfotă utilizarea titulaturii de scriitor. De aici s-ar putea naşte o întreagă polemică „cînd ajungi să meriţi eticheta?”: cînd ai un număr de 3 cărţi publicate (cum ştiu că era pe vremuri accesul în Uniunea Scriitorilor), cînd visezi să scrii într-o zi o mare carte, cînd ai succes de critică literară, cînd vinzi mai mult de 10.000 de cărţi, cînd ai în sertar 3 cărţi nepublicate? Puţini dintre cei 53 bifează grila de mai sus. Mai precisă ar fi fost titulatura „oameni care se îndelenticesc cu scrisul, iubesc literatura şi încearcă neîncetat să-şi afle limitele creativităţii”. Din raţiuni de marketing, precum şi pentru că se suprapun caracteristicile, s-a preferat termenul de scriitor. Cum de au ajuns exact acei 53 şi nu alţii? Pot să fac multe speculaţii printre care şi cea că au fost mai uşor de găsit şi atras într-o astfel de întreprindere impertinentă.
În nici un caz prezenţa acolo nu este un certificat de valoare, iar lista celor 53 nu exclude existenţa altor scriitori. Sînt zeci, (poate) sute de scriitori, în viaţă, mai valoroşi care nu au participat la eveniment, şi asta nu înseamnă nimic.
De ce Cartea Recordurilor
Cei care ştiu cu se mănîncă în general cursurile de „creative writing” sînt obişnuiţi cu experimente care de care mai trăznite. Originalitatea a constat în ducerea pînă la capăt a unui experiment, precum şi împărtăşirea publică a lui. La urma urmei, dacă strîngi vreo 50 de oameni care au o oarecare dexteritate în utilizarea atributivei, de ce să nu faci un roman? Tipărit, că mul
