Spectacolul timișorean după proza de debut a scriitoarei Herta Müller, Ţinuturile joase, își depășește semnificația culturală și artistică, fiind consonant cu atitudinea civică a cunoscutei autoare, mereu în apărarea libertății și a drepturilor omului.

Într-o perioadă fastă a biografiei sale – cea prezentă- ce duce mai departe câștigurile artistice și culturale ale trecutului imediat, Teatrul German de Stat din Timișoara are pe afiș un titlu, din multe puncte de ve­de­re, semnificativ. Fiindcă spectacolul Țin­u­turile joase, după volumul de povestiri al Hertei Müller, laureată Nobel în 2009 (Edi­tura Humanitas, traducere Al. Şahighian), nu e doar o reușită artistică, ci are și darul să indice într-un fel aspirația înaltă, pe care orice instituție culturală care se res­pectă o are, aceea de a propaga noțiuni mo­rale, cum ar fi, de exemplu, dem­ni­ta­tea, călcată în picioare în comunitatea bă­nățeană evocată de autoare, supusă umi­linței și privațiunilor.

Se încumetă să transfere acest mesaj, din proza bogată în referințe autobiografice a celebrei autoare, o echipă ilustră, formată din Niky Wolcz ca regizor, Helmuth Stür­mer ca scenograf, nu doar înrudiți spi­ri­tual cu scriitoarea, aparținând aceleiași co­munități etnice, ci și capabili să des­lu­șeas­că în lumea Ținuturilor joase, și dincolo de ea, un univers de umanitate mult mai vast, în care ne regăsim, cred, fiecare din­tre noi, șvabi sau nu. Așadar, dacă spe­ci­ficul local și memoria subiectivă, în fine, dacă atmosfera satului șvăbesc evocat e punc­tul de pornire, poate chiar sen­ti­men­tal al acestei întreprinderi, universalitatea trăirilor și a concluziilor e punctul de so­sire pe care îl aplaud.

Văzut în cadrul unei manifestări ce s-a chemat Teatrul German din Timișoara în context eu­ropean, la care au participat și mulți oaspeți străini, de la aus­trieci la sârbi și bosniaci, spectaco