Traian Băsescu l-a nominalizat pe Victor Ponta premier. Privit prin prisma rezultatului de la alegerile parlamentare, a semnalelor transmise de Uniunea Europeană şi de SUA, dar şi a stării precare a economiei, gestul nu este surprinzător.

Interesant, însă, e faptul că nominalizarea lui Ponta pentru un al doilea mandat în fruntea Guvernului comportă semnificaţii extinse, care duc dincolo de interesul vital pe termen scurt (cel de a evita o nouă criză politică şi riscurile aferente la nivelul stabilităţii economice şi sociale).

Este o decizie care împinge România pe drumul unui experiment politic şi public fără precedent: cel puţin doi ani, ţara va depinde de modul în care vor colabora trei centre de putere ostili unul cu celălalt: Preşedinţie, Guvern şi Parlament.

Deschid paranteza: unii vor spune că s-a strecurat o eroare, motivând că Executivul şi Legislativul sunt controlate de USL, deci nu s-ar susţine ideea ostilităţii. Observaţia ar sta în picioare doar dacă vom continua să ne cramponăm de mitul trăiniciei USL. Închid paranteza.

Revenind acum la acest experiment, fără seamăn în cei 23 de ani care s-au scurs de la Revoluţie, haideţi să trecem în revistă câteva elemente care validează teza că la Cotroceni şi la Palatul Victoria s-a convenit punerea pe roate a unei coabitări în sensul cel mai strict pe care i-l conferă acestui cuvânt dicţionarul.

Acum, că ea va avea sau nu efectul scontat este deja un subiect separat.

Prin urmare, de unde ştim noi că, de această dată cel puţin, mişcarea preşedintelui cu nominalizarea lui Victor Ponta nu este un foc de paie, ci un pariu pe termen lung cu evidente origini în realitatea pură şi dură?

Un pariu pe care, e clar, nu şi l-a dorit şi care, din perspectiva sa, aduce probabil cu patentarea unei a doua "soluţii imorale" pe care o păstoreşte de-a lungul mandatelor sale prezidenţiale. @N_P