De curând, Editura Lidana din Suceava a făcut publică, sub îngrijirea competentă a profesorului şi cercetătorului Nicolae Cârlan, lucrarea lui Aurel Morariu „Bucovina: 1774 – 1914”, actul fiind, după cuvântul semnatarului prefeţei, nu numai unul de recuperare, dar şi o punere în circulaţie a două contribuţii semnificative la istoria acestui ţinut românesc care nu trebuie sub niciun cuvânt abandonat în ghearele uitării (…).

Cum să uiţi când gheara nemiloasă a veneticilor a sfârtecat acest colţ de rai românesc sfinţit cu sângele bravilor apărători ai voievozilor noştri, dintre care se detaşează arhanghelul cu sabie de foc Ştefan cel Mare? Poate vom recupera cândva sabia aceea…

Pentru avortonii istoriei nimic nu contează. Ei dau de pământ credinţă, morală, drepturile popoarelor, libertatea acestora. Ei nu ştiu decât să răstignească, după ce, în prealabil, au grijă să trezească în slujbaşii lor pornirile sângeroase ale fiarei. Unii au vrut să se lăţească spre est, alţii, dimpotrivă, şi-au pus în mişcare puterea militară mărşăluind hulpav spre vest. Cu toţii au vrut să vadă cum e în colţul de rai românesc şi, când au ajuns aici, au adus cu ei iadul pe pământ şi în sufletele oamenilor.

Pentru Bucovina, tragedia a început la 1 octombrie 1774, în urma aranjamentelor cancelarului Kaunitz care, cunoscându-i bine atât pe ruşi, cât şi pe turci, reuşeşte să-l determine pe feldmareşalul Romanţov, contra unui gras peşcheş (5.000 de galbeni şi o tabacheră de aur împodobită cu briliante) să-şi retragă trupele din Moldova. Poarta Otomană a fost şi ea cointeresată într-o aşa împrejurare, căci, după ştiinţa aceluiaşi cancelar austriac, la turci avariţia şi iubirea de argint este un mijloc aproape neapărat pentru a ajunge la scopul nostru. Singurul care protestează vehement e domnul Moldovei Grigorie Ghica şi o face repetat, socotind ruperea Bucovinei din trupul M