Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ipotecă pe clădirea Facultăţii de Medicină - Credit pentru supravieţuire

Publicat in Crisana, marți 18 decembrie 2012 ·

Senatul Universităţii din Oradea a aprobat luni contractarea unei linii de finanţare de cinci milioane de lei pentru acoperirea plăţilor curente, în principal salarii pentru norma de bază şi utilităţi.

Conform reprezentanţilor Senatului Universităţii, garantarea liniei de finanţare se va realiza prin instituirea ipotecii asupra imobilului în care se află sediul Facultăţii de Medicină. Rectorul Universităţii - Constantin Bungău, a fost împuternicit în vederea instituirii ipotecii, a semnării actelor necesare contractării liniei de finanţare şi a asumării răspunderii pentru restituirea la termen a sumei. Accesarea unei linii de finanţare în limita fondului de salarii pentru o lună este determinată de întârzierile înregistrate la rambursarea cheltuielilor de către autorităţile finanţatoare în cazul proiectelor POSDRU şi HURO finanţate din fonduri externe nerambursabile. Sumele împrumutate pentru proiectele aflate în derulare la jumătatea lunii decembrie sunt de circa 18,1 milioane lei. Totodată, proiectele HURO cu termen de finanţare în această lună presupun efectuarea unor plăţi de circa 5,5 milioane lei până la sfârşitul anului în curs. „Pentru a nu ne găsi în imposibilitatea de a putea plăti sumele prevăzute pentru proiectele aflate în curs de finalizare sau cu termen de raportare în această lună, am decis să contractăm linia de finanţare. Pentru noi, constituirea unui „fond de rulment" pentru cercetare este esenţială în acest moment. În plus, dacă vom izbuti să contractăm cele 5 milioane de lei, nimeni nu ne obligă să le cheltuim decât cu maximă chibzuinţă şi în limita necesarului", a precizat rectorul Constantin Bungău, invitat la şedinţa Senatului universitar.

18.12.2012, 22:30 Senatul Universităţii din Oradea a aprobat luni contractarea unei linii de finanţare de cinci milioane de lei pentru acoperirea plăţilor curente, în principal salarii pent

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar rus avertizează că Moscova poate schimba doctrina privind momentul utilizării armelor nucleare

News.ro acum o ora
Moscova ar putea schimba doctrina privind momentul utilizării armelor sale nucleare, dacă ameninţările împotriva Rusiei cresc, a declarat duminică Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a Camerei inferioare a Rusiei, citat de agenţia de presă

Valul de căldură din Capitală va persista şi luni

Mediafax acum 2 ore
Duminică, valul de căldură va fi intens şi persistent, va fi în continuare caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indice temperatură umezeală (ITU) va depăşi 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Tempe

Edward Iordănescu, mesaj pentru suporterii naționalei: „Capătul nu este aici, vă asigur!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Selecționerul Edward Iordănescu (46 de ani) le-a transmis un mesaj public suporterilor naționalei României, în care le-a mulțumit acestora pentru susținerea de care au dat dovadă.

Satul românesc care va deveni cea mai mare bază aeriană NATO din Europa. Reportaj BBC: ”Prezența SUA este mult mai mare aici”

Ziare.com acum o ora
Șase avioane RAF Eurofighter Typhoon sunt așezate pe calea de rulare, cu două motoare turate, în timp ce personalul de la sol se grăbește să adauge ultimele detalii înainte de decolare. În depărtare, un nor de praf se ridică deasupra șantierului und

Cutremur la 5 dimineața, în România. Unde s-a resimțit cel mai puternic

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter s-a produs duminică dimineaţa, 23 iunie, la ora 5:34, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pă

Ronaldo Deaconu a semnat! » Mijlocașul rămâne în Superliga

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Mijlocașul Ronaldo Deaconu a fost prezentat oficial de cei de la Hermannstadt.

Cod galben de instabilitate atmsoferică în Banat

Press Alert acum 3 ore
Foto: arhivă După caniculă vin ploile. Banatul, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local Maramureșul sunt vizate de cod galben de instabilitate atmosferică începând de duminică, de la ora 14.00. În Banat, Transilvania, în cea mai mare pa

Nou derapaj al Tzahal. Soldați israelieni au legat un palestinian rănit pe capota unui vehicul militar și l-au plimbat ca pe un trofeu

Ziare.com acum 2 ore
Armata israeliană este în centrul unui nou scandal după ce o patrulă de-a sa din Cisiordania a fost filmată în timp ce ducea un palestinian rănit într-un schimb de focuri pe capota unui vehicul militar, informează BBC. Scenele sunt cu atât mai șocan

Comentarii dure după cea mai controversată fază a partidei Belgia - România 2-0: „Henț clar! Sunt directive de la UEFA!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
România a cedat, scor 0-2, , însă partida ar fi putut să aibă un altfel de deznodământ dacă arbitrul Szymon Marciniak ar fi consultat VAR-ul în minutul 65 al jocului, la un posibil henț comis în careul advers de Youri Tielemans în careul „dracilor r

Rusaliile, între Pogorârea Sfântului Duh şi zâne malefice sau exorcizarea Căluşarilor

Mediafax acum 6 ore
Rusaliile reprezintă consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică,

Vremea

București
acum

35°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

30°
dum.

18°/31°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

19°/26°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

32°
dum.

21°/33°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°