Chiar dacă ne gândim că investiţiile în energia regenerabilă sunt investiţii pentru viitor, cine doreşte să achiziţioneze de pe acum panouri fotovoltaice şi panouri solare pentru energie termică trebuie să scoată din buzunar destul de mulţi bani, scrie Gazeta de sud.
De exemplu, o familie de patru persoane are nevoie de o instalaţie cu o putere instalată de 3KW. Pentru energie electrică, investiţia este de 7.500 de euro, cât costă panourile fotovoltaice integrate în acoperiş, care să aibă o putere de 3 KW (panourile sunt pe bază de siliciu). Pentru a produce apă caldă, panourile solare termice necesare tot pentru o familie de patru persoane costă între 3.000 şi 5.000 de euro, pentru o instalaţie completă, menţionează gds.ro
Investiţia se recuperează în câţiva ani, pe când consumul de energie electrică/termică în forma clasică înseamnă doar costuri, lună de lună. În ceea ce priveşte panourile solare termice, o instalaţie standard presupune un boiler de 300 de litri. În vară, instalaţia ar asigura necesarul de apă caldă al unei familii cu patru membri, pe când din octombrie şi până în martie, instalaţia are nevoie de o minimă integrare, cu o altă sursă de energie, care poate fi centrala pe gaz. Panourile solare, fie că este vorba despre cele fotovoltaice, fie că este vorba de unele pentru încălzirea apei produse şi montate de Pr.En.Al, au o garanţie de 25 de ani, iar după această perioadă, randamentul lor este de 80%, spune managerul firmei italiene, Giancarlo Tecchio Pr.En.Al - companie care la noi în ţară figurează sub denumirea Pr.En.Al Ro SRL.
Se pot instala panouri şi pe blocuri
Dacă, în principal, panourile fotovoltaice se montează pe acoperişurile caselor, reprezentanţii companiei citate spun că se pot pune şi pe blocuri, dar consumul nu poate fi suficient pentru toţi locatarii.
Pentru o familie este nevo