La Timișoara, pe 18 decembrie, într-o zi de luni, muncitorii se prezintă la serviciu pentru o nouă săptămână de lucru. În acea zi însă, Ceaușescu face poate cea mai mare greșeală, care se va dovedi a-i fi și fatală. Liderul comunist pleacă pe 18 decembrie 1989 într-o vizită de lucru în Iran și îi lasă să se ocupe de criza de la Timișoara pe Elena Ceaușescu, Manea Mănescu și pe Emil Bobu. La Timișoara, în fabrici și întreprinderi, muncitorii sunt convocați în ședinte lungi de către șefii de partid și membrii Securității, unde li se spune cât de gravă este situația, cât de mult rău au făcut “huliganii” pe strazile orașului și că intervenția Armatei a fost justificată. Muncitorilor li se transmite că Armata se află peste tot în oraș, păzește cele mai importante obiective și este pregatită să tragă în orice moment în eventualii prostestatari. Lucrurile stăteau aproape la fel în realitate. Doar că și fabricile se aflau sub asediul Armatei. Pentru a-i depista pe muncitorii care au participat la revoltele din noaptea precedentă, iar acum absentau nemotivat de la muncă, responsabilii îi numară pe muncitori din oră în oră. Pentru a împiedica un alt protest, muncitorii sunt amenințați în fel și chip și li se spune că Armata va trage fără reținere în orice grup care va manifesta împotriva regimului lui Ceaușescu. Strategia autorităților dă rezultate, iar în ziua de 18, muncitorii nu mai ies pe străzi să protesteze. Tinerii nu au putut fi ținuți însă în case. Pe 18 decembrie 1989, în Timișoara, un grup de câteva zeci de tineri se strange în fața Catedralei din centrul orașului. După cateva momente de liniște, aceştia încep să scandeze “Jos Ceaușescu!” și “Armata e cu noi”, iar unul dintre ei incepe să flutere un tricolor cu stema decupată în mijloc. În doar câteva minute, peste 500 de timișoreni se strâng în jurul grupului și scandează în cor “Jos Ceaușescu!” TAB-urile Armatei,