Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu anunţă oficial perioada de desfăşurare a celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Anul viitor spectacolele vor fi susţinute în prima parte a lunii iunie, în perioada 7 – 16 iunie.
Ediţia aniversară de 20 de ani a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu îşi propune să continue tradiţia unei oferte culturale la cel mai înal nivel. Timp de zece zile oraşul Sibiu se transformă într-o scenă uriaşă cu artişti din toate colţurile lumii ce prezintă spectacole de teatru, dans, muzică, circ şi instalaţii, în peste 60 de spaţii de joc, printre care pieţe publice, biserici, situri istorice, pub-uri, dar şi clasicele săli de spectacol.
„Probabil că perioada 7 – 16 iunie vine ca o surpriză pentru că obişnuiam să organizăm Festivalul pe o perioadă de zece zile, începând cu ultima vineri din mai. Totuşi, credem că alegerea noastră e una bună şi firească având în vedere că jumătatea lunii iunie este mult mai însorită decât finalul lunii mai. Pentru noi spectacolele de stradă reprezintă o investiţie importantă, oferind publicului larg o oportunitate extraordinară de petrecere a timpului liber alături de prieteni şi familie.” a declarat Constantin Chiriac, directorul Festivalului de la Sibiu. Ediţia aniversară din 2013 va fi marcată printr-un eveniment de gală organizat la Sala Thalia din Sibiu, în data de 15 iunie.
Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este organizat de 16 ani sub înaltul patronaj al Preşedintelui României.
Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu reprezintă cel mai complex festival anual din România, fiind recunoscut internaţional ca cel de-al treilea festival de artele spectacolului din Europa ca amploare şi dimensiune, după Festivalul Internaţional de la Edinburgh (Marea Britanie) şi Festivalul de la Avignon (Franţa).
Cea de-a XIX-a ediţie