Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul s-a supărat pe şefii comunelor

Publicat in Ceahlaul, marți 18 decembrie 2012 ·

* ”Dacă primarii ăştia ar fi gospodari, şi-ar lua şi ei măcar un tractor cu lamă, dacă nu o freză”, a declarat Haralambie Mitea Iarna continuă să-i „surprindă” pe unii edili nemţeni, care în loc să ia măsuri pentru acele drumuri comunale care sunt veşnic înfundate iarna, găsesc scuze de genul: „Nu sunt oameni de acord, că eu aş face!”. Printr- un scurt sondaj realizat pe tema drumurilor judeţene pe care ieri se lucra, am aflat că e aproape regulă, ca în fiecare comună să fie măcar două-trei sate în care nu se poate circula decât poate cu carul cu boi.

* Văleni – în aşteptarea unei minuni… Comuna Văleni era, ieri seară, încă, în aşteptarea unei minuni care să desfunde drumul judeţean dinspre Dulceşti, pe care drumarii lucrează non-stop de când a dat zăpada. „La noi nu se circulă, e înfundat. Aşteptăm drumarii să dezăpezească principala cale de acces, drumul judeţean”, ne spune primarul Ionel Stoleru. „În comună nu avem probleme mari, avem o lamă, curăţăm, se circulă greu, ca iarna, da merge. Sperăm ca până diseară să se desfunde”. În noaptea de duminică spre luni pe la Briţcani au rămas trei maşini împotmolite în zăpadă preţ de câteva ore, până când a ajuns un utilaj al DRUPO şi i-a scos pe bieţii oameni la liman. Ieri seară, prefectul Ilie Mitea luase din nou drumul spre Văleni, urma să ajungă şi în satul Şoimăreşti, în comuna Drăgăneşti, zona fiind aproape izolată din cauza zăpezii mari. „Mă duc să le fac rost de o freză, să desfunde şi acolo”, ne-a spus prefectul aflat la intrarea în Văleni. „Acum, dacă primarii ăştia ar fi gospodari, şi-ar lua şi ei măcar un tractor cu lamă, dacă nu o freză. Dacă i-aş vedea că au grijă să facă ceva prin zonele în care ştiu că, an de an, sunt probleme cu zăpada. I-am spus primarului de la Văleni că trebuia să planteze nişte copaci pe marginea drumului, dar el zice că nu vor oamenii să facă porţiunea aceea pe vele.

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima reacție a lui Zelenski după convorbirea Trump-Putin: Negocierile fără Ucraina la masă nu vor aduce rezultate

HotNews acum 8 ore
Președintele Volodimir Zelenski a declarat marți că Ucraina va sprijini propunerea SUA privind stoparea atacurilor asupra infrastructurii energetice ruse și a spus că speră să vorbească cu liderul american Donald Trump despre discuțiile acestuia cu

Emisiunile zilei de miercuri, 19 martie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Administrația Prezidențială a desecretizat costurile zborurilor lui Klaus Iohannis: cât au costat cele 193 de vizite externe

Wall-Street.ro acum 7 ore
Administraţia Prezidenţială a desecretizat situaţia costurilor pentru zborurile speciale efectuate pentru deplasările externe ale delegaţiilor conduse de preşedintele Klaus Iohannis, începând cu anul 2015 şi până în anul 2025. Din documentul transmi

Incendiu la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale

Ziua Constanta acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit în această seară pe un hol din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București. Din primele informații o persoană care a inhalat fum a fost transportată la spital. Potrivit unui comunicat al Dire

Sibiu: O maşină a pătruns pe contrasens şi a intrat într-un autobuz în care erau doi pasageri / În urma impactului, cele două vehicule au luat foc / Şoferul autoturismului a murit şi nu a fost stabilită identitatea acestuia

News.ro acum 7 ore
Un accident rutier a avut loc, marţi seară, în municipiul Sibiu, după ce o maşină a intrat pe contrasens şi a lovit un autobuz de transport călători, iar în urma impactului, cele două vehicule au luat foc. Şoferul autoturismului a murit şi încă nu i

Lucian Romașcanu, propunerea României pentru funcția de membru al Curții Europene de Conturi: „Voi renunța la cariera politică”

Gandul acum 7 ore
Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD și actual președinte al CJ Buzău este propus de România pentru a ocupa funcția de membru al Curții Europene de Conturi. Cu ocazia audierii din Comisia pentru control bugetar a Parlamentului European, Rom

David Popovici și Simona Radiș, desemnați sportivii anului 2024

Capital acum 10 ore
Campionul olimpic la natație David Popovici a fost desemnat, marți, sportivul anului 2024 la Gala Sportului Românesc, organizată de Agenția Națională pentru Sport. Sportiva anului a fost aleasă canotoarea Simona Radiș, campioană mondială și european

SuperLiga: Dorinel Munteanu este noul antrenor al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe

HotNews acum 10 ore
Dorinel Munteanu (56 de ani) este noul antrenor principal al echipei Sepsi Sfântu Gheorghe, a anunțat clubul din SuperLiga. După trei luni și jumătate, Munteanu revine pe banca unei echipe din prima ligă a României. Tehnicianul are ca obiectiv calif

După Sorana Cîrstea, şi Gabriela Ruse a acces în turul doi la Miami Open

News.ro acum 6 ore
Gabriela Ruse, locul 102 WTA, venită din calificări, a acces în turul doi al turneului de categorie WTA 1000 Miami Open. Ruse (27 de ani) a învins-o în runda inaugurală pe rusoaica Polina Kudermetova, 21 de ani, locul 56 WTA, scor 6-1, 6-7 (5), 6-2.

Nicușor Dan: „Odată ajuns în Cotroceni, mă gândesc că Elena Lasconi ar putea fi primarul Bucureștilor”

Gandul acum 8 ore
Nicușor Dan pare să încerce un troc politic cu Elena Lasconi. Ar fi de acord să-i ofere președintelui USR vrabia de pe gard, Primăria București, contra retragerii sale din cursa mare, Cotrocenii, a sugerat el la Observator. Am în minte, bineînțeles,

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

7°/16°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/15°
Constanta
acum

-4°
mie.

-4°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mie.

-4°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/12°
sâm.

4°/11°
Timisoara
acum

-7°
mie.

-7°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

6°/14°