Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, va susţine proiectul de lege elaborat de o senatoare democrată privind interzicerea vânzărilor, transferurilor, fabricării şi importului a 100 de modele de arme de foc, anunţă Casa Albă, citată de AFP.
"Preşedintele Obama susţine activ intenţia senatoarei Feinstein privind reintroducerea interdicţiilor referitoare la armele de foc", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.
Această lege federală adoptată în 1994, în timpul Administraţiei Bill Clinton, a expirat în 2004, iar Congresul SUA nu a mai prelungit-o.
Anunţul intervine la câteva zile după atacul armat care a avut loc într-o şcoală din statul Connecticut, în care au fost ucise 27 de persoane, dintre care 20 de copii.
Vânzarea, transferul, fabricarea şi importul a aproximativ 100 de tipuri de arme de foc ar urma să fie interzise, conform unui proiect de lege iniţiat de către senatoarea Dianne Feinstein. Lista include puşti şi pistoale semiautomate.
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, va susţine proiectul de lege elaborat de o senatoare democrată privind interzicerea vânzărilor, transferurilor, fabricării şi importului a 100 de modele de arme de foc, anunţă Casa Albă, citată de AFP.
"Preşedintele Obama susţine activ intenţia senatoarei Feinstein privind reintroducerea interdicţiilor referitoare la armele de foc", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.
Această lege federală adoptată în 1994, în timpul Administraţiei Bill Clinton, a expirat în 2004, iar Congresul SUA nu a mai prelungit-o.
Anunţul intervine la câteva zile după atacul armat care a avut loc într-o şcoală din statul Connecticut, în care au fost ucise 27 de persoane, dintre care 20 de copii.
Vânzarea, transferul, fabricarea şi importul a aproximativ 100 de tipuri de arme de foc ar urma să fie interzise, conf