Politica e definită adesea ca fiind arta compromisului. Adică nevoia de a armoniza interese divergente, de a ceda pentru a primi. De vreo zece zile (asta, doar cât a ieşit la suprafaţă), tânărul premier al României pare a merge pe sârmă, într-un echilbru precar între compromis şi compromitere. A fost mai întâi pripeala cu care a vrut să impună cooptarea la guvernare a UDMR, care a fost expulzată de un electorat furios. Ponta a fost nevoit să facă pasul înapoi, recunoscând strepezit că s-a aşezat contra curentului popular, a mass-media şi chiar a partenerilor din USL. Argumentele sale că a dorit doar pacea politică şi bunăvoinţa PPE nu rezistă, dacă preţul era dispreţuirea voinţei electoratului.
Mai ciudat, însă, rămâne episodul vizitei în miez de noapte la palatul unde Băsescu vrea să aibă garanţia că va rămâne încă doi ani. Este din ce în ce mai clar că, în timp ce Crin Antonescu n-a fost deloc încântat de această convocare (încă ceţoasă, dar detaliile deloc onorabile continuă să apară), iar Daniel Constantin nici nu a fost invitat, Victor Ponta a agreat-o. Ba a mers până acolo, încât a semnat, împreună cu Băsescu, un document aberant, prin care "părţile contractante" se angajează să respecte Constituţia, legile şi instituţiile statului, fiind strecurată parşiv (şi nulă de drept, cum bine remarcă Sorin Roşca Stănescu) transferarea atribuţiilor de politică externă în portofoliul prezidenţial. Deşi ea face parte din programul Guvenului aprobat de Parlament, preşedintele având doar rol de reprezentare. A doua zi chiar, Băsescu, printr-un gest absolut neprotocolar, trăgea de mânecă lideri ai UE, înmânându-le copii ale ciudatului înscris. Prin care lasă impresia, poate că aşa şi stau lucrurile, că l-a supus pe Ponta, iar el îşi cauţionează rămânerea la Cotroceni. De unde va continua să tragă sforile: asta a făcut timp de opt ani, asta va face în continuare.
@N
