Încep lucrările în cadrul proiectului cu finanţare europeană din cadrul POS Mediu, “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Maramureş”, fiind semnat primul contract de lucrări din cadrul acestui proiect: “MM-CL-02 Reabilitarea staţiilor de tratare apă potabilă, a conductelor de aducţiune, rezervoare noi de apă şi noi staţii de pompare în Târgu Lăpuş, Vişeu de Sus, Sighetu Marmaţiei”.
Contractul are o valoare totală de 18.049.292 lei (aproape 4 milioane de euro), iar licitaţia pentru atribuire a fost câştigată de firma TCM Nord. La semnarea contractului au fost prezenţi reprezentanţii societăţii Vital, Municipiului Baia Mare, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Maramures, Consiliului Judeţean Maramureş, ai firmei câştigatoare, precum şi reprezentanţii primăriilor în care urmează sa se efectueze lucrările, respectiv Târgu Lăpuş, Vişeu de Sus şi Sighetu Marmaţiei.
Trebuie spus că în urma acestor lucrări, locuitorii din Târgu Lăpuş se vor bucura de o staţie de tratare reabilitată la standarde europene, finanţarea alocata depăşind 3 milioane de lei. Se vor face lucrări de reabilitare la treapta chimică, decantoare, filtre, laborator şi se va construi şi o staţie de clorinare nouă la Suciu de Sus.
"Tot în Târgu Lăpuş vor fi alocaţi peste 12 milioane de lei pentru reabilitarea conductei de aducţiune apă potabilă. În Vişeu de Sus investiţiile se ridică la aproape 2 milioane de lei. Banii vor fi folosiţi pentru reabilitarea a patru puţuri de apă existente, înlocuirea conductelor de refulare, reabilitarea staţiei de clorinare, echipamente de laborator. Contractul semnat prevede în Sighetu Marmaţiei împrejmuirea zonei de protecţie sanitară a sursei de apă, fiind alocaţi în acest sens aproape 500.000 lei.
Acesta este primul contract semnat din cele 12 existente pe lucrări în cadrul proiectului “Extinderea şi reabi