Vicepreşedintele FNME, Marin Golea, este profund nemulţumit de o parte din membrii comisiei de negociere, ce participă la discuţii din partea administraţiei. Golea susţine că aceştia nu joacă cinstit, neavând experienţa necesară pentru a participa la negocieri, motiv pentru care este decis să conteste o parte din membrii comisiei.
Sindicatele din cadrul FNME s-au întâlnit ieri pentru a discuta pe marginea situaţiei actuale în care negocierile nu ajung la un punct final. Preşedintele comisiei de negociere din partea FNME a declarat că negocierile se vor relua astăzi, ocazie cu care se va pune la dispoziţia sindicatele o proiecţie bugetară în care să existe garanţia că 40-50% din veniturile cerute vor exista. „Domnul Motocu a fost plecat la ANRE pentru contractarea unei producţii reglementate care să ne dea o garanţie. Noi sperăm la o producţie de patru terawaţi, dar şi la o recunoaştere a preţului de cost al MW-ului”, a spus Marin Golea. Cum negocierile nu merg foarte bine, în condiţiile în care ANRE continuă să creeze probleme CE Oltenia, Golea dă asigurări cu privire la faptul că armonizarea drepturilor în companie se va realiza. Nemulţumiri există în sfera sindicală, cu atât mai mult cu cât o parte din membrii comisiei nu joacă tocmai cinstit, după cum a spus Golea. „Domnul Ciurel este potrivit să conducă CE Oltenia, manifestă o deschidere totală la discuţii. Ceilalţi membrii din comisia de negociere nu joacă cinstit, nu ştiu cum au fost promovaţi pe funcţii, dar nu-s profesionişti. Nu au negociat şi nu au expertiza necesară”, a spus vicepreşedintele FNME. Acesta este şi motivul pentru care Golea este decis să conteste o parte din membrii comisiei de negociere, numiţi din partea CE Oltenia.
Vicepreşedintele FNME, Marin Golea, este profund nemulţumit de o parte din membrii comisiei de negociere, ce participă la discuţii din partea administraţiei. Gole