Mesajul a fost trimis. Multumesc!

COMBINAT DE VANZARE - Primariei Baia Mare i se cer 15 milioane de euro pentru 63% din fostul combinat Phoenix (VIDEO)

Publicat in eMaramures, marți 18 decembrie 2012 ·

Vezi

Reprezentantii Primariei Baia Mare au primit o oferta de cumparare pentru 63% din fostul combinat Phoenix iar astazi, 18 decembrie, au prezentat propunerea consilierilor locali. Pe principiul “nu e prost cine cere, e prost cine da”, reamintit cu aceasta ocazie chiar de catre edilul Baii Mari, banca Piraeus Leasing, care a ajuns sa gestioneze bunurile vechii mari intreprinderi, a cerut municipalitatii 15 milioane de euro. In contul sumei, institutia bancara ar urma sa cedeze administratiei locale mare parte din terenul de pe strada Electrolizei si constructiile aferente acestuia. In total este vorba de 35 de hectare, din totalul de 55, ocupate de fostul combinat.

„Faptul ca acceptam sau nu acceptam aceasta oferta sub aspectul pretului si, in al doilea rand, sa solicitam sau sa nu solicitam o intalnire cu reprezentantii societatii de leasing in vederea demararii unei proceduri de negociere”, a mentionat consilierul local Calin Bota.

Alt consilier municipal, Dan Grumaz, a atras atentia asupra faptului ca „ oferta include un teren, dar are o vulnerabilitate in ceea ce priveste ecologizarea acestuia ”, fapt subliniat si de consilierul Ciprian Cozoplean: „E nevoie de o investitie suplimentara care poate sa dubleze costul acestui teren”. „In momentul de fata este oportun sa nu acceptam oferta avansata de cei de la Piraeus, avand in vedere ca mai sunt si alte oportunitati pentru crearea unui parc industrial”, a mentionat si consilierul Vasile Muresan.

Desi toti reprezentantii Consiliului Local Baia Mare au considerat inoportuna acceptarea ofertei avansate de institutia bancara, la sugestia edilului, au acceptat in unanimitate sa participe la negocierile privind o eventuala tranzactie, la un pret mult mai redus.

„Fiind o chestiune strategica pentru municipiul Baia Mare, dezvoltarea economica, respectiv dezvoltarea un

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 25 minute
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum o ora
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 4 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 3 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 3 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 2 ore
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum 2 ore
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 2 ore
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Vremea

București
acum

30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

28°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

30°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°