La două zile înainte de alegerea unui nou procuror șef, cel în exercițiu - Boiko Naidenov, care nu se numără, deocamdată printre candidați, a adresat critici fără precedent poliției și instituției aflată temporar în subordinea sa.
Corespondentul RFI la Sofia, Petio Petkov
El a anunțat că 400 000 de dosare pentru furturi și jafuri cu autori rămași necunoscuți au fost prescrise. A dat și un exemplu personal – „Mi-au furat GPS-ul din mașina, dar nu am depus plângere la poliție întrucât nu am crezut că vor face ceva. Jumătate din victimele hoților procedează ca mine”.
Un număr atât de mare de dosare prescrise echivalează cu zeci de mii de criminali nepedepsiți, a spus procurorul-șef în exercițiu. El a declarat că cei 1200 de subalterni ai săi trebuie să controleze în mediu un număr de 100 de dosare pe an. Pentru reducerea numărului de dosare prescrise, Naidenov a recomandat întărirea disciplinii dar și decriminalizarea infracțiunilor mai ușoare și redirecționarea lor către organele administrative.
Boiko Naidenov a intrat în conflict indirect cu vicepremierul și ministru de interne Țvetan Țvetanov care a anunțat, cu căteva zile în urmă, scăderea cu 20% a numărului de infracțiuni penale și îmbunătățirea gradului de soluționare a cazurilor.
Naidenov a amintit de creșterea, cu o treime, a numărul cazurilor de ascultare fără ca aceasta să ducă la un număr mai mare de sentințe.
Procurorul-șef în exercițiu a analizat într-un mod critic și situația în domeniul combaterii corupției. „Nimeni nu mă poate convinge că în 12 luni la vămi au avut loc numai două cazuri de corupție”, a spus el, amintind că în ultimii 3 ani vânzările de țigari și de carburanți au scăzut de două ori - fapt care se poate explica numai prin dublarea contrabandei.
Un singur caz de corupție a fost constatat la fisc cea ce este de mirare având în vedere extindere