* brăileanul este dublu campion naţional de juniori la dirt-track şi visează la primul aur la seniori * component al clubului CSTA Bucureşti, Comănescu este singurul român calificat în semifinalele europenelor de tineret
Dublu campion naţional de juniori la dirt-track, locul al 5-lea la seniori, locul al 8-lea la competiţia internaţională MACEC, din 16 concurenţi, toţi seniori, acesta este palmaresul celui mai valoros alergător junior brăilean, Gabriel Comănescu, ajuns la vârsta majoratului.
Luni, 17 decembrie, Gabriel Comănescu a împlinit 18 ani, iar atenţia brăileanului, care din acest an reprezintă clubul CSTA Bucureşti, se îndreaptă acum spre examenele importante din 2013.
Elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic "C. D. Neniţescu" Brăila, sportivul va susţine anul viitor examenul de bacalaureat, iar în plan sportiv vizează titlul naţional de seniori şi calificarea în finala Campionatului European de dirt-track pentru tineret.
"Sezonul recent încheiat a fost foarte bun, am bifat al doilea titlu naţional şi am fost la un pas de podium la seniori. Anul 2013 va fi însă unul foarte greu pentru că va trebui să susţin examenul de bacalaureat şi apoi pe cel de admitere la facultate, iar în plan sportiv am două obiective majore. Vreau să cuceresc titlul naţional la seniori, pentru care va trebui să mă bat cu alţi doi brăileni, Alexandru Toma şi Fănică Popa şi doresc de asemenea să mă calific în ultimul act al europenelor de tineret", a declarat Gabriel Comănescu. "Atenţie, Toma şi Popa, titlul naţional în 2013 va pleca la Bucureşti!"
Pentru că vrea să devină un sportiv profesionist, Gabriel Comănescu şi-a asigurat serviciile unui antrenor, fost campion al României, brăileanul Stelică Postolache şi ale unui medic nutriţionist. Deocamdată sportivul se pregăteşte în sala de forţă urmând ca din luna martie 2013 să înceapă