E clar! USL a câştigat detaşat alegerile la nivel naţional şi confortabil la nivel judeţean. A câştigat parte pentru că populaţia a căutat alternativa, pe de o parte, dar totodată a sancţionat politica guvernamentală din ultimii patru ani. Dar, cauzele şi argumentele au trecut, acum important e viitorul. Un viitor care împovărează în special pe câştigători pentru că spre ei se îndreaptă speranţa majorităţii cetăţenilor, o speranţă îndreptăţită de vot.

Pentru USL Arad, victoria din 9 decembrie e ca o şampanie care şi-a cam pierdut bulele, iar acum trebuie înghiţită picătură cu picătură, că ne place că nu ne place. Această obligativitate este, repet, normală, iar USL trebuie să confirme încrederea acordată de cetăţeni. Dar, oare şi poate? Unele semne arată că liderii social-liberali arădeni au totuşi un cuvânt de spus la Bucureşti. A fost promovat Silviu Szentesi secretar de stat la Educaţie, iar acum se vehiculează alte două nume: Ovidiu Marian şi Ciprian Luca. Dar revine întrebarea, oare e suficient faţă de aşteptările arădenilor?

Am putea face o paralelă între USL 2012 şi PD-L 2008. Atunci, PD-L Arad a „luat” 7 parlamentari, acum USL „doar” 4. PD-L a promovat, de-a lungul celor patru ani de guvernare, un secretar de stat, doi miniştri şi alţi câţiva oameni (Dacian Ţolea, Marcel Lucaciu, Adrian Jurcă, Ioan Dascălu, chiar controversatul Sorin Blejnar) bine ancoraţi în guvernarea Boc. Aceşti oameni au încercat să aducă înspre Arad fonduri pentru proiecte, au făcut uneori jocurile politicii naţionale a partidului, ceea ce a dus la sintagma „grupul de la Arad”. Iar rezultatele s-au văzut, o deschidere mai mare a ministerelor nu doar spre proiectele mari, gen autostradă, pasaje, centura Ineu, masterplanurile de apă-canal şi deşeuri, realizate prin influenţă politică, coroborată cu o foarte bună colaborare cu administraţia judeţeană şi cu cele locale. Şi,