Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Macaleţi susţine că declaraţiile sale privind persoanele sinistrate au fost greşit interpretate

Publicat in Mediafax, marți 18 decembrie 2012 ·

Prefectul de Botoşani, Costică Macaleţi, a declarat, marţi seară, că o interpretare nefericită a unei declaraţii pe care a făcut-o a determinat ca presa centrală să furnizeze o informaţie eronată conform căreia în Botoşani ar fi 80.000 de sinistraţi.

Potrivit unui comunicat al Cancelariei prefectului de Botoşani, intepretarea declaraţiei sale prin folosirea cuvântului de sinistraţi pentru persoanele afectate de ninsori şi viscol este departe de realitate şi în măsură să creeze panică în rândul populaţiei judeţului.

"O interpretare nefericită a unei declaraţii dată de prefectul Costică Macaleţi a făcut ca în presa centrală să apară informaţia eronată conform căreia în Botoşani ar fi 80.000 de sinistraţi. Conform definiţiei Dicţionarului Explicativ al Limbii Române termenul "sinistrat" are înţelesul de persoană care a suferit pagube mari de pe urma unei calamităţi naturale", se arată în comunicat.

Prefectul de Botoşani atrage, totodată, atenţia asupra faptului că interpretarea declaraţiei sale prin folosirea acestui cuvânt este nu doar departe de realitate, ci în măsură să creeze o stare de panică în rândul populaţiei din Botoşani.

"Am declarat că în Botoşani sunt 27 de localităţi izolate spre care nu se poate circula decât cu utilaje de urgenţă şi pentru strictă necesitate. Că în aceste localităţi locuiesc circa 80.000 de botoşăneni este adevărat, dar aceste persoane nu sunt sinistrate. Se lucrează 24 de ore din 24 cu toate utilajele din Botoşani şi din alte judeţe pentru a deschide drumurile pentru întreaga circulaţie. Nu sunt persoane care să fi suferit pagube mari în aceste zile din cauza zăpezii. S-au salvat vieţi, s-au transportat pacienţi la spitale, s-au realimentat localităţi cu energie electrică. Facem tot ce omeneşte se poate face în lupta cu zăpada de peste cinci metri", a declarat prefectul de Botoşani.

Ministrul Administ

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizia CCR de renumărare a voturilor în alegerile prezidenţiale din România face înconjurul lumii. Presa internaţională explică în ce context a apărut această decizie

News.ro acum 56 minute
Presa internaţională a preluat rapid ştirea că în România Curtea Constituţională a decis joi să fie renumărate voturile din primul tur al alegerilor prezidenţiale şi explică în ce context complicat a intervenit această decizie, notând că unii observ

Traian Băsescu, după anunțul CSAT: „Râde şi Medvedev de noi că ne-am prins după 3 zile”

HotNews acum 57 minute
Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat joi seară că alegerile prezidenţiale sunt o problemă de securitate naţională și trebuie tratată ca atare de către toate instituţiile statului, pentru că preşedintele este persoana „care va avea acces la toa

Biroul Electoral Central a validat rezultatele referendumului din Capitală - Opţiunile valabil exprimate reprezintă peste 40% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, la toate cele trei întrebări

News.ro acum 56 minute
Biroul Electoral Central a validat, joi, rezultatele referendumului din Capitală, întricât opţiunile valabil exprimate reprezintă peste 40% dintre persoanele înscrise pe listele permanente, la toate cele trei întrebări. ”Având în vedere procesele-ve

Ca și în cazul lui Netanyahu, Franţa refuză să spună dacă l-ar aresta pe Putin în baza mandatului CPI

Ziare.com acum 29 minute
Aflată sub presiune din cauza poziţiei sale referitoare la mandatul internaţional de arestare emis pe numele prim-ministrului Israelului, Franţa a refuzat joi, 28 noiembrie, să confirme dacă ar fi dispusă să-l aresteze pe liderul rus Vladimir Putin

Fostul antrenor al lui Halep, 3 motive pentru care Iga Swiatek a fost suspendată mai puțin ca Simona: „Sunt convins”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Firicel Tomai, fostul antrenor al , a comentat (23 de ani, 2 WTA) pentru că a fost testată pozitiv cu trimetazidină, o substanță dopantă.

Lasconi estimează un scor de peste 20%, chiar 25%, pentru USR la alegerile parlamentare

G4Media acum 3 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, estimează că partidul ar putea obţine un scor de peste 20%, chiar 25%, la alegerile parlamentare de duminică, transmite Agerpres. „Eu cred că am putea să depăşim 20%, chiar 25. E important să te documentezi şi după ce

Alegeri 2024 Biserica Ortodoxă Română, apel la rugăciune și calm în contextul alegerilor electorale actuale

Ziua Constanta acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română face un apel la rugăciune, calm și discernământ în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale actuale. Respingem ferm orice formă de manifestare care incită la dezbinare și ură și ne dorim ca dialogul la nivelul într

Cipru retrage zeci de paşapoarte „de aur” acordate unor oligarhi, printre care Oleg Deripaska

News.ro acum 3 ore
Cipru a revocat mai multe zeci de paşapoarte acordate unor persoane de înalt profil, în special oligarhi ruşi, care au dobândit cetăţenia prin controversatul său program „viza de aur”, scrie POLITICO. Programul „paşaport contra bani”, care a fost su

Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM, clarifică declaraţiile privind suspendarea TikTok: „Nu mă ameninţaţi cu moartea”

Mediafax acum 4 ore
Într-o postare pe Facebook, Popescu a precizat că opinia exprimată miercuri a fost una „exagerată” şi „strict personală”. „Mânat de dorinţa sinceră de a pune umărul la rezolvarea acestei situaţii delicate, aseară am propus o soluţie EXAGERATĂ: suspe

A patra zi de proteste față de Călin Georgescu, la București. „Călin, Călin, du-te la Kremlin”

Ziua Constanta acum o ora
Sute de persoane au ieșit din nou în stradă, joi seară, 28 noiembrie 2024. Manifestațiile continuă pentru a patra seară consecutivă. Susținătorii lui Călin Georgescu organizează contramanifestații în paralel cu protestele Oamenii fac un nou protest

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/9°
Iasi
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

5°/9°
vin.

6°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

3°/9°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°