O actualizare asupra situației socio-culturale din Egipt, cu nelipsitele prezențe românești de ieri și azi.
În timp ce la Festivalul Internațional de Film din Cairo se proiectau filme despre revoluţia din ianuarie, în piaţa Tahrir din apropiere începea ceea ce poate să devină revoluţia din decembrie.
Întotdeauna a fost oarecum dificil să tragi linie între curaj și nebunie. Dar organizatorii Festivalului Internațional de Film din Cairo de anul acesta nu pot fi caracterizați decât ca fiind extrem de curajoși. CIFF (Cairo International Film Festival), cu startul în 1976, este la a 35-a ediție, având frumoasa reputație de a fi cel mai vechi și, fără îndoială, unul dintre cele mai liberale evenimente culturale din lumea arabă. Dar ediția de anul acesta va rămâne cu siguranță în istorie mai mult decât altele pentru cel puțin două motive. În primul rând, aceasta este prima ediție care a avut loc după căderea lui Mubarak. Festivalul care tocmai s-a terminat reprezintă plăcuta reluare a acestuia după doi ani de absență, ediția 2011 fiind suspendată pe motive de instabilitate politică. Dar și mai memorabil decât acest fapt (dacă nu și mai drăguț) este că, în timp ce sălile de cinema proiectau filme despre revoluția din ianuarie, pe străzi se auzeau lozincile care ar putea foarte bine să reprezinte începutul revoluției din decembrie.
Egiptul a fost proiectat într-un haos politic de proporții cu doar câteva zile înainte de anunțata deschidere a festivalului, din cauza declarației lui Morsi, noul președinte democratic ales în vara acestui an, de a poziționa toate hotărârile sale deasupra legii din cauza, chipurile, unei stări de instabilitate (sună familiar?). Și, ca și cum aceasta nu ar fi fost de ajuns, în momentul respectiv, parlamentul se afla în plină dezbatere pentru promulgarea Constituției (deci, dacă mai există dubii cu pr
