Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iordache a renunţat la funcţie: Politica e murdară!

Publicat in Pandurul, miercuri 19 decembrie 2012 ·

Fostul primar de la Turceni, Ion Iordache, a renunţat la funcţia de consilier local, motivând că aceasta a fost înţelegerea cu cei din PNL Gorj. Iordache a aşteptat trecerea campaniei electorale, iar acum este sigur că nu mai vrea o funcţie politică. Referitor la negocierile duse la Bucureşti, Iordache spune că lucrurile sunt deja aranjate şi că nu vor fi surprize la numirea miniştrilor, însă speră că vor fi gorjeni promovaţi de Guvernul Ponta.

Reporter: Aţi renunţat la funcţia de consilier local. De ce?

Ion Iordache: Este adevărat. Aceasta este decizia pe care am luat-o chiar de la început. Am avut o înţelegere cu colegi mei, am aşteptat să treacă o perioadă până ce lucrurile s-au aşezat şi au fost înţelese şi de consilierii noi şi am considerat că este momentul să renunţ.

Rep.: Nu o să mai faceţi politică?

I.R.: Politica este prea murdară. Nu plec din PNL pentru că eu cred că până la urmă acesta este partidul cu oamenii cei mai serioşi. Dacă colegii mei vor avea nevoie de sfaturi pot să-mi pun experienţa mea la dispoziţie. Noi am avut o strategie pe termen lung, sunt foarte multe proiecte derulate şi oricând pot să le ofer sprijin.

Rep.: Ce veţi face acum? O să vă ocupaţi de afaceri?

I.R.: Da. Deocamdată asta vreau să fac, să mă ocup de afacerile pe care le am.

Rep.: Cine este următorul consilier pe listă?

I.R.: Nu ştiu să vă spun. Chiar nu ştiu.

Rep.: Ce credeţi că va obţine PNL la negocierile de la Bucureşti?

I.R.: Nu cred că vor fi surprize. Negocierile au fost făcute dinainte, o să fie surprize pentru restul oamenilor. Atât. Chiar dacă nu-mi place PSD, trebuie să spun că este un avantaj al nostru că premierul este din Gorj şi sper să facă ceva pentru acest judeţ.

Fostul primar de la Turceni, Ion Iordache, a renunţat la funcţia de consilier local, motivând că aceasta a fost înţelegerea cu cei din PNL G

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul președinte Ion Iliescu, mesaj pentru angajații SPP de ziua lor: „Oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți”

Adevarul acum 56 minute
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a transmis miercuri, 7 mai, un mesaj cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

🚨 LIVIU MIHAIU ȘI MIREL PALADA! | Cifre, proteste și candidaturi! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Gandul acum 52 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

“EXCLUSIV DINAMO”, de la ora 17.00. Dinamo trebuie să cumpere un jucător pentru a-i face pe plac lui Gigi Becali!

Cancan acum 25 minute
“Exclusiv Dinamo”, ediție nouă astăzi, de la 17.00. Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu informații despre negocierile secrete cu Gigi Becali. Dinamo e nevoită să cumpere urgent un jucător! Discutăm despre un salariu faraonic pe care îl pri

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „O prostie”

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent, Nicușor Dan, a criticat planul anunțat de prezidențiabilul AUR, George Simion, care a afirmat marți seară că vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Asta e prostie pentru că dacă ne uităm pe

Conclavul pentru alegerea noului Papă începe astăzi, 7 mai 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Formula istorică în limba latină care marchează închiderea Capelei Sixtine - 'Extra omnes' - va fi pronunțată de maestrul celebrărilor liturgice pontificale în 7 mai, ziua de începere a Conclavului. Data a fost stabilită în 28 aprilie, de cei aproxi

Nicușor Dan confirmă că este „procesoman”: Acest calificativ cred că e o garanție suficientă că voi întări statul de drept din România

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan, candidatul indepent la prezidențiale, susține că atributul de „procesoman” care i-a fost pus este o garanție suficientă că va întări statul de drept din România.

Ministerul Afacerilor Externe: Putin folosește aceleași narative care au servit ca pretext pentru un RĂZBOI brutal de anexare

Gandul acum 3 ore
„Președintele Putin folosește aceleași narative cunoscute care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare”, informează un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după ce liderul de la Kremlin a declarat că Ro

Ratele ROBOR, folosite la calculul dobânzilor variabile la credite, urcă la niveluri record al ultimilor doi ani

HotNews acum 2 ore
Ratele ROBOR la 3 luni și la 6 luni au crescut miercuri la 6.47 (de la 6.08 cât fuseseră marți) și respectiv 6.53 ( de la 6.16, nivelul de marți), niveluri atinse în iulie 2023, potrivit datelor transmise de Banca Centrală. ROBOR-ul intră în compone

Vremea

București
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

10°/15°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°