Societatea naţională a căilor ferate franceze (SNCF) a fost condamnată la plata unei amenzi de 60,9 milioane de euro pentru 'diverse practici anticoncurenţiale' care au împiedicat intrarea de noi operatori pe piaţa transportului feroviar, a anunţat marţi Autoritatea pentru concurenţă, transmite France Presse.
“SNCF a aplicat practici care au vizat să-i împiedice pe concurenţii săi să acceadă la capacităţi feroviare indispensabile activităţii lor', a explicat Autoritatea pentru concurenţă, organism administrativ independent însărcinat să acţioneze în numele statului francez.
Autoritatea pentru concurenţă a dezvăluit, de asemenea, o altă încălcare a legislaţiei privind politica de preţuri a companiei.
“SNCF a practicat tarife extrem de scăzute pentru unii clienţi şi pentru anumite tipuri de trafic, preţuri inferioare costurilor cu scopul de a-şi menţine poziţiile şi de a-şi împiedica artificial concurenţii să intre pe piaţă”, a subliniat autoritatea.
Autoritatea a cerut SNCF să-şi dezvolte “modelul economic progresiv, dar cu o amânare de trei ani”, pentru a preveni acest tip de încălcări ale legislaţiei. Procedura a fost declanşată în urma unei sesizări a biroului Autorităţii în 2008 şi a unei plângeri din 2009 din partea Euro Cargo Rail, filiala de transport a companiei feroviare germane Deutsche Bahn (DB).
Sursa: Agerpres