Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiect finanţat de UNICEF la Todireni

Publicat in BTOnline, marți 18 decembrie 2012 ·

News Primăria Todireni în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani şi cu finanţarea asigurată de Unicef România, a derulat în perioada iunie 2012-decembrie 2012 proiectul „Copii fără...părinţi şi părinţi fără...copii”, în cadrul campaniei „Sprijinirea copiilor invizibili”.

În acest sens ne-am propus şi am realizat un compartiment de consiliere şi sprijin, destinat copiilor şi părinţilor aflaţi în dificultate, prin implicarea comunităţii, promovând dreptul fundamental al copilului de a creşte în propria familie, care să-l iubească şi să-l ajute să crescă în mod sănătos şi echilibrat.

Pentru atingerea obiectivelor proiectului s-au realizat activităţi care au vizat reabilitarea, amenajarea şi dotarea spaţiului destinat desfăşurării proiectului. Deasemeni s-au desfăşurat activităţi de consiliere pshihologică de către persoane specializate, mese rotunde şi dezbateri pe tema creşterii nivelului de conştientizare a părinţilor asupra importanţei aspectelor legate de creşterea copilului şi a educaţiei acestuia, precum şi concursuri de desene pe hârtie şi asfalt cu tema drepturile copilului.

La finalul proiectului copiii au fost foarte încântaţi când l-au vazut pe Moş Crăciun cu sacul plin doar pentru ei. Unii au fost plăcut impresionaţi deoarece era pentru prima dată când Moş Crăciun este în faţa lor. Fiecare copil a primit câte un cadou care conţinea dulciuri.

Pentru sustenabilitatea proiectului vom menţine parteneriatele cu instituţiile implicate în derularea lui, deasemeni vom colabora cu şcoala şi comunitatea locală pentru finanţarea de noi proiecte în cadrul comunităţii. Continuitatea proiectului va fi asigurată şi de Centrul social de zi pentru copii recent inaugurat, pe care Primăria Todireni în colaborare cu Primăria Albeşti l-au realizat printr-un proiect cu finanţare europeană în c

Articolul in BTOnline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 7 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

„Medaliile deteriorate” de la Jocurile Olimpice Paris 2024 vor fi înlocuite, anunţă CIO

News.ro acum 8 ore
„Medaliile deteriorate” de la Jocurile Olimpice Paris 2024, fabricate de Monnaie de Paris, «vor fi înlocuite sistematic», a declarat luni Comitetul Internaţional Olimpic pentru AFP,, după ce site-ul La Lettre a relatat că «peste 100» de medalii au f

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 9 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°