„Aşa suntem noi, plagiatorii, mai votaţi" - sintagma surprinde, sintetic şi trist, esenţa bătăliei politice din anul care stă să se încheie, bogat în experimente politice, în explorări, prin bogăţia formelor de critpo-autoritarism sau în inovaţii conceptuale dintre cele mai surprinzătoare.

Alegerile din 9 decembrie nu au făcut decât să pună sigiliul legitimităţii degajate de votul popular pe un regim care nu garantează ni­mic, cu excepţia surprizelor, cel mai adesea ne­plă­cute, de tot felul. Iar pseudo-opoziţia parlamentară, re­zul­tată în cel mai bun caz dintr-o incapacitate cronică de a se adecva situaţiei şi de a de­ve­ni vizibilă chiar pentru po­tenţialii susţinători, este deja pur decorativă. Ea este gajul respectabilităţii unei ma­jo­ri­tăţi care ne întoarce simbolic în urmă cu 23 de ani şi care dezgroapă, una câte una, toa­te temele dragi naţionalismului ceauşist de la sfârşitul anilor '80, le amestecă abil cu un bou­quet garni de arome democratice şi le am­balează cu hârtie patriotică. Cum altfel se pot explica derapajele naţionaliste din ce în ce mai evidente prezente seară de seară pe pos­tul de televiziune al guvernului, Antena 3, dia­tribele antieuropene şi pledoariile sămă­năto­risto-populiste?

Paradoxal însă, parlamentul ieşit în urma ale­gerilor din 9 decembrie nu e nici pe departe re­zultatul unei distorsiuni a votului, nu e o abe­raţie creată de redis­tri­bu­ire, ci e, dimpotrivă, imaginea fidelă a regimului politic ro­mânesc: prea confuz pentru a putea deveni sintetic, prea co­rupt pentru a fi cu adevărat solidar, prea neinstruit pentru a fi coerent. Excepţiile - vor exista întotdeauna - nu fac de­cât să confirme regula. Eşecul la nivel discursiv al campaniei anticorupţie este cât se poate de grăitor, iar episodul Stan, care a servit drept scenă de final precedentului parlament, aruncă o umbră previzibilă pentru ce va în­semna constr