Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Executarea silită de la Zoo Braşov se lasă cu plângeri penale

Publicat in News Brasov, marți 18 decembrie 2012 ·

Primarul George Scripcaru a depus, ieri, o plângere penală împotriva societăţii cu care municipalitatea se judecă pentru un teren de 1,6 hectare de la Zoo Braşov. Proprietarii au obţinut un titlu de executare silită pentru suma aferentă acestei suprafeţe. Edilul a precizat că respectiva societate a comis un abuz prin demararea procedurii de executare silită.

„S-a admis contestaţia noastră cu privire la această executare, iar hotărârea judecătorească a fost interpretată forţat. Noi nu am intrat efectiv în posesia acestui teren şi li-l puteam da înapoi, dar nu îl mai vor şi nici alt teren la schimb. Suma cerută de aceştia, 5 milioane de euro, este imensă. Nici în centrul Parisului nu este un asemenea preţ. Proiectul de modernizare a grădinii zoologice nu este afectat dacă nu am avea acest teren. Şi în spatele acestui proces sunt de fapt nişte grupări care au interese şi fac presiuni, ca şi în cazul Vankay”, a precizat Scripcaru.

Alte „abuzuri” cu terenuri

La începutul acestei luni, Primăria a primit o somaţie de plată pentru suma de 4,71 milioane de euro şi 1,98 milioane de lei, după ce sentinţa obţinută de proprietar în luna iunie a rămas definitivă şi a fost pusă în executare. Aceste sume trebuiau achitate celor care deţineau terenul în discuţie, iar executorul judecătoresc începuse deja procedura de recuperare a banilor, însă edilii au făcut contestaţie la executare, altfel existând riscul blocării conturilor.

„Voi face sesizări la toate instituţiile abilitate cu privire la astfel de abuzuri care pun în pericol desfăşurarea activităţii Primăriei şi funcţionarea oraşului. Cazul nu este singular. De exemplu, după ce ne-am judecat cu o persoană timp de patru ani pentru un teren de pe tronsonul I al ocolitoarei, în zona Dârste, pe dreapta cum mergi pe Săcele, la două zile de la obţinerea sentinţei definitive şi irevocabile, respectiva persoană a

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 52 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 45 minute
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 18 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 9 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°