Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi e ziua ta, Crina Matei

Publicat in Jurnalul, marți 18 decembrie 2012 ·

Muzică, spectacole, televiziune, deplasări cu teatrul şi şedinţe foto, toate fac parte din activitatea sa. Crina Matei a împlinit duminică 41 de ani. Îi urăm “La mulţi ani!”.

Sunt încă un copil care se bucură

“Norocul şi-a avut partea sa de contribuţie în viaţa mea. L-aş numi mai degrabă şansă. Dar orice şansă am dublat-o cu multă muncă, bucurie a copilului care-şi primeşte jucăria preferată şi multe altele pe lângă.

Cred că viaţa însăşi e un miracol. Dacă eşti atent, fiecare zi îţi rezervă unde nu te aştepţi, fără să pregăteşti nimic, miracole. Un copil, o floare, o melodie, un surâs al unui necunoscut pe stradă, un cuvânt bun şi sincer sunt amănunte peste care poţi trece indiferent sau le poţi da valoarea unui miracol dacă ele reuşesc să-ţi lumineze ziua, perspectiva asupra evenimentelor.

Sunt încă un copil care se bucură. Profesia pe care o am mă împlineşte în cea mai mare parte şi-mi oferă o sursă permanentă de energie, de inspiraţie, de cunoaştere. E singura dintre toate în care poţi fi oricine vrei şi poţi avea orice vârstă vrei. E cea mai mare nebunie, dar şi cea mai mare fericire.

Semăn mult cu copilul care am fost. Un suflet care arde foarte intens, care se bucură, care suferă, care caută şi pe care cu greu îl ţii într-un loc. Sunt un om care iubeşte, care nu oboseşte să caute, să călătorească.

Cred în dezacrirea lumii pizmoase. Când eşti invidios eşti rău, eşti urât. Dacă am înţelege asta la primul semn de ură, de mânie faţă de cei din jur şi am căuta să ne curăţăm de angoase, de frustrări, am trăi mai frumos, mai senini şi ni s-ar întâmpla şi mai multe lucruri bune. Ţine de noi ce vrem să facem cu sufletul nostru şi cu ce vrem să-l încărcăm.

Îmi doresc să primesc în continuare sprijinul divinităţii în lumea asta grea, dar aşa de frumoasă.”

Muzică, spectacole, televizi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 37 minute
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 32 minute
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 3 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 2 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum 14 minute
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 12 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 8 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 13 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°