Polițiștii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari şi ai Postului de Poliţie Mătăsari s-au sesizat din oficiu despre faptul că, în perioada august-noiembrie 2012, V.N., de 30 ani, din comuna Mătăsari, agent încasator în cadrul unei societăţi de împrumut cu sucursala în Târgu-Jiu, a ridicat fără drept din contul unor clienți, G.E., de 48 ani şi C.F., de 48 ani, ambele din comuna Mătăsari, sumele de 1.000 lei şi 1.750 lei, prin inducerea în eroare la acordarea împrumuturilor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Poliţiştii continuă cercetările, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.