Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Băsescu şi premierul Ponta promit să evite disputele pe angajamentele externe ale ţării

Publicat in Mediafax, miercuri 19 decembrie 2012 · ·

Preşedintele Băsescu şi premierul Ponta s-au angajat, în Acordul de cooperare instituţională, să se abţină de la lansare de dispute politice pe angajamentele României faţă de instituţiile internaţionale şi să menţină coeziunea mesajului extern, inclusiv cu privire la absorbţia fondurilor europene.

"Părţile se angajează să se abţină de la atacuri la adresa instituţiilor statului de drept şi a celor cuprinse în angajamente externe, de natură financiară şi politică, optând să coopereze în poziţiile comune faţă de FMI, BM, CoE, NATO, MCV, Schengen etc", se arată la punctul doi al Acordului încheiat în urmă cu o săptămână şi publicat miercuri.

De asemenea, cele două părţi se angajează să menţină coeziunea mesajului extern, îşi asumă coeziunea mesajului intern pe temele convenite, dar şi să stabilească spaţiile de competiţie politică.

"Părţile vor stabili spaţiile de competiţie politică în mod concret, elementele asupra cărora nu se convine în negociere directă şi asupra cărora opiniile divergente vor fi oferite ca opţiuni în spaţiul public", se menţionează în Acord.

Cei doi se angajează nu numai să evite "confruntările publice inutile", ci şi să încerce "soluţionarea diferenţelor pe temele asupra cărora nu s-a convenit în consultări", precum şi "să respecte preeminenţa uneia dintre părţi convenite în tipologia de problematică abordată şi să propună public opţiunile alternative acolo unde diferenţele de abordare apar, iar subiectele expuse public nu sunt în măsură să aducă prejudicii la nivel naţional, ci doar dezbatere pentru perfecţionarea opţiunilor şi creşterea consultării publice pe aceste teme".

Preşedintele şi primul-ministru s-au angajat şi asupra consultării ex-ante cu privire la mandatele privind participarea la Consiliul EU şi Consiliul European.

La punctual doi mai este subliniat că "obiectivul de interes naţional al Rom

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 51 minute
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 3 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 3 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Un nou bloc politic ce reuneşte partide care vor unirea cu România se pregăteşte să intre în cursa electorală

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe partide din Republica Moldova care pledează pentru unirea cu România ar putea participa la alegerile parlamentare din septembrie pe o listă comună, constituind un nou bloc electoral – „Unir

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Meteorologii au făcut, astăzi, anunțul

Botosani News acum 13 minute
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, respectiv în intervalul 21 iulie- 03 august.Între 21 și 28 iulie, România va fi afectată de un nou val de caniculă severă, cu temperaturi care pot atinge 40°C în timpul zilei și

Premierul ungar Viktor Orban va ține un discurs săptămâna aceasta la Universitatea de Vară „Tusvanyos”, de la Băile Tușnad

HotNews acum o ora
Câteva sute de persoane sunt așteptate să participe săptămâna aceasta la cea de-a 34-a ediție a Universității de Vară „Tusvanyos”, de la Băile Tușnad, premierul ungar Viktor Orban urmând să își susțină tradiționalul discurs în cursul zilei de sâmbăt

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Vremea

București
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

35°
lun.

19°/36°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°