De când sunt conştient de viaţa asta am trecut cu brio prin mai multe sfârşituri ale lumii. În 1983 – în plină epocă a comunismului luminat – se spunea că vine sfârşitul lumii. În 1989, când a căzut comunismul în Europa, am crezut alături de mulţi alţii că se sfârşeşte lumea. În 13-15 iunie 1990, când hoardele de securişti şi de mineri au invadat Bucureştiul, am văzut oameni omorâţi, bătuţi, umiliţi pe stradă: părea sfârşitul lumii. A venit anul 1999 cu marea eclipsă de soare vizibilă din România: părea un foarte bun, economic, telegenic sfârşit al lumii. Îmi aduc aminte că mii de străini au venit în România, şi-au cumpărat ochelari de soare ca să vadă cel mai mediatizat sfârşit al lumii.

Nici măcar anul 2000 nu a adus mult aşteptatul sfârşit al acestei lumi.

În 11 septembrie 2001, după ce am realizat că la TV nu este un film de acţiune, ci un mare atentat împotriva Americii, am crezut că începe al treilea război mondial şi, inevitabil, sfârşitul lumii.

În 2009 a fost instalat Guvernul Boc, iar în 2012 a plecat aşa cum a venit: sfârşitul lumii ne-a ocolit şi de această dată.

În 12.12.2012, când s-a epuizat pietrele din calendarul mayaş o lume întreagă s-a oprit din respiraţie; omenirea a crezut că vine sfârşitul lumii. Alţii mai optimişti au spus să mai aşteptăm, că sfârşitul lumii vine doar vineri, 21 decembrie 2012.

Superstiţiile, premoniţiile, profeţiile sunt ceţoase, neclare sau incerte; nimeni nu ştie exact când vine sfârşitul lumii. Sigurul lucru cert este Apocalipsa hollywoodiană sau Armaghedonul cu Bruce Willis care salvează încă o dată omenirea de la pieirea iminentă.

Clarvăzători, profeţi, cititori în stele, mari înţelepţi, cunoscători ai Bibliei sau ai Talmudului, Moise, Nostradamus, mayaşii, nimeni nu poate să ne spună când vine mult aşteptatul sfârşit al lumii. Dacă sfârşitul n-a venit cu Boc, probabil nu va veni