Noua repriză de ninsoare viscolită nu a surprins, nici ieri, responsabilii Consiliului Judeţean, care au acţionat, din nou, cu promptitudine, pentru înlăturarea efectelor vremii nefavorabile şi pentru menţinerea în circulaţie a tuturor drumurilor pe care le au în administrare.
De altfel, încă de la prima zăpadă, din noaptea de 8-9 decembrie, instituţia condusă de preşedintele Cristinel Bîgiu a acţionat fără reproş. Banii alocaţi operaţiunilor de deszăpezire nu au mai fost aruncaţi în vânt precum pe timpul mandatului fostului preşedinte Victor Mocanu, când firmele de profil fie încasau sume uriaşe chiar dacă nu ningea, iar în momentul în care zăpada îşi făcea simţită prezenţa, acestea se dovedeau a fi complet nepregătite, zone întregi ale judeţului rămânând izolate de lume.
Şi în cursul zilei de ieri, utilajele firmelor de deszăpezire s-au aflat pe teren şi au acţionat în zonele sensibile ale judeţului. Drept pentru care, ieri, la închiderea ediţiei, toate drumurile judeţene erau deschise circulaţiei, cu excepţia DJ 220, care blocat între Poşta Câlnău şi Gara Boboc, din pricina unui autoturism abandonat pe carosabil. Tot la acea oră, acţionau nu mai puţin de 27 utilaje de deszăpezire pe raza întregului judeţ, în timp ce altele erau în aşteptare, pentru a interveni în caz de nevoie.
În vederea unei bune desfăşurări a operaţiunilor de deszăpezire, judeţul a fost împărţit în cinci zone - Buzău, Vintilă Vodă, Pogoane, Şeţu şi Râmnicu Sărat -, cei 950 de km de drum judeţean fiind distribuiţi către cele cinci firme de profil, astfel încât acestea să fie operative intervenţiile pe timp de iarnă: Firma Liciu Com se ocupă de zonele Buzău şi Vintilă Vodă, Petro Consind de Pogoanele şi Şetu, iar Nikost Impex de Râmnicu Sărat. Suma totală alocată în acest an pentru deszăpezire se ridică la 10.364.737 lei, numărul total de utilaje care vor fi utilizate este