Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CSȘ Nicu Gane nu a pierdut nici un set în acest sezon

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 19 decembrie 2012 ·

Echipa de volei juniori a Clubului Sportiv Școlar Nicu Gane din Fălticeni rămâne în continuare pe primul loc în seria I a Diviziei de Juniori, după ce în etapa cu numărul șase a trecut fără probleme pe teren propriu de LPS Piatra Neamț, cu scorul de 3 – 0 la seturi. Mai mult, echipa antrenorului Ionel Ciocan nu a pierdut nici un set în cele șase partide și este principala candidată de a se califica mai departe de pe primul loc. Fălticenenii au prestat un joc fără prea multe greșeli și au încheiat socotelile destul de repede, în primul set după 25 -14, iar în următoarele două, după un scor identic, 25 – 17.

„Față de meciul din tur, nemțenii au crescut în joc, dar sportivii noștri au făcut un joc foarte bun și au greșit mult mai puțin decât în alte partide. Până la finalul returului ne-am propus să nu pierdem nici un set și sper să reușim acest lucru”, a explicat antrenorul Ionel Ciocan.

În aceeași etapă, cealaltă reprezentantă a județului Suceava, echipa Liceului cu Program Sportiv, pregătită de Vasile Moșuc, a obținut al treilea succes din sezon, 3 – 0 la LPS Bistrița. Deși nu au pierdut nici un set, sucevenii au avut de muncit destul de mult în toate cele trei seturi, pe care le-au câștigat cu 30 – 28, 28 – 26 și 25 – 23.

Cele două echipe vor avea o pauză competițională de mai bine de o lună, pe 26 ianuarie urmând să continue campionatul, CSȘ Nicu Gane având meci acasă cu LPS Bistrița, în timp de LPS Suceava va evolua în deplasare, la CSȘ Triumf Botoșani.

Echipa de volei juniori a Clubului Sportiv Școlar Nicu Gane din Fălticeni rămâne în continuare pe primul loc în seria I a Diviziei de Juniori, după ce în etapa cu numărul șase a trecut fără probleme pe teren propriu de LPS Piatra Neamț, cu scorul de 3 – 0 la seturi. Mai mult, echipa antrenorului Ionel Ciocan nu a pierdut nici un set în cele șase partide și este principala candidată de a se

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 8 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 7 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

24°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

15°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°