Pe președintele PNL, Crin Antonescu, l-au lăsat nervii tocmai în conferința de presă în care colegul său de alianță, Victor Ponta, își prezenta, astăzi, guvernul. Țap ispășitor a fost, ca de obicei, presa, scrie „Evenimentul zilei”
“Citiţi frazele – unele sunt chiar propoziţii, deci sunt scurte – până la capăt. Vă rog frumos. Şi nu mai porniţi de la premisa că suntem mincinoşi şi vrem să vă păcălim”, le-a mai recomandat el jurnaliștilor, înainte să se ridice și să plece furtunos din conferința de presă, lăsându-l în urma lui pe Ponta. “Nu, că este de la Antena 3″, a încercat Ponta să-l tempereze pe Antonescu. Ziaristul care stârnise mânia olimpiană a liderului PNL era de la televiziunea unde acesta se simte, de obicei, ca acasă, potrivit sursei citate.