Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul tip de înşelătorie românească a făcut pagube de 100.000 de lei

Publicat in Ora de Timis, miercuri 19 decembrie 2012 ·

Mai multe persoane din Constanţa au fost înşelate prin telefon, în perioada octombrie-decembrie, de către persoane care se recomandă drept avocaţi şi care le cer bani pentru presupuse accidente în care au fost implicaţi membri ai familiilor victimelor, prejudiciul total depăşind 100.000 de lei.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, modul de operare al escrocilor este mai puţin obişnuit, respectiv o persoană care se recomandă drept avocat îşi contactează victima pe telefonul fix şi foloseşte un scenariu care porneşte de la un presupus accident rutier soldat cu victime şi produs din vina unui membru al familiei acesteia.

“Scopul final este acela de a determina victima să transfere sume cât mai mari de bani în diferite conturi, sub pretextul că acestea vor fi folosite la achitarea cheltuielilor de spitalizare pentru victimele accidentului, dar şi pentru membrul familiei care l-a provocat”, spune purtătorul de cuvânt al Poliţiei Constanţa, Anca Chiriţă.

Presupusul avocat insistă ca victima să nu-şi contacteze ruda implicată în accident întrucât telefoanele mobile ale acesteia au fost reţinute de Poliţie sau Parchet, iar aceasta acceptă transferarea sumelor de bani solicitate, având convingerea că este singura cale în care poate ajuta la eliberarea celui care ar fi provocat accidentul şi care în acele momente s-ar afla în spital, sub supravegherea autorităţilor.

În prezent nu se cunoaşte numărul exact al persoanelor care au fost înşelate în ultimele trei luni prin această metodă, dar prejudiciul total depăşeşte 110.000 lei.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Mai multe persoane din Constanţa au fost înşelate prin telefon, în perioada octombrie-decembrie, de către persoane care se recomandă drept avocaţi şi care le cer bani pentru presupuse accidente în care au fost implicaţi membri ai familiilor victimelor, prejudiciul total d

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 32 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Administraţia Trump le cere diplomaţilor americani să evite să comenteze despre alegerile din alte ţări, o distanţare de la abordarea tradiţională a Washingtonului de a promova alegeri libere şi corecte

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul de stat american Marco Rubio i-a instruit pe diplomaţii americani din întreaga lume să nu comenteze asupra corectitudinii sau integrităţii alegerilor desfăşurate în alte ţări, potrivit une

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 54 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 4 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°