Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Wassily Kandinsky, pionierul expresionismului abstract

Publicat in Gazeta de Maramures, miercuri 19 decembrie 2012 ·

Pe 13 decembrie 1944, la Neuilly, s-a stins din viaţă, în urma unei hemoragii cerebrale, marele artist Wassily Kandinsky, născut la 16 decembrie 1866, în Moscova. Marele pictor de origine rusă a ajuns să fie unul dintre cei mai bine vânduţi artişti din lume.

Pictorul, graficianul şi scriitorul de origine rusă, Wassily Kandinsky, a fost considerat pionierul expresionismului abstract. Wassily Kandinsky s-a născut în 4 decembrie 1866, la Moscova, într-o familie de burghezi bogaţi şi educaţi. Cea mai mare parte a copilăriei şi-a petrecut-o la Odessa, unde familia sa s-a mutat în 1871. Acolo a luat cursuri de pian şi violoncel. Mai târziu avea să scrie despre influenţa pe care a avut-o muzica în munca sa, comparând-o cu pictura. Percepând sunetul ca pe o culoare, şi invers, Kandinsky a redat în lucrările sale intense stări emoţionale. Prin natura lor abstractă, tablourile sale au provocat numeroase controverse. A frecventat cursurile liceului clasic şi a studiat desenul. În 1882, s-a căsătorit cu verişoara lui, Anna Semiakina.

Iniţial, Kandinsky a studiat dreptul şi economia la Universitatea din Moscova, după care a fost angajat ca profesor la facultate. După ce a vizitat în 1895 expoziţia unui pictor impresionist în Moscova, Kandinsky a hotărât să devină pictor şi această hotărâre a fost una irevocabilă.

La München exista la vremea aceea una dintre cele mai renumite Academii de Artă din Europa. În 1896 s-a mutat la München, unde a lucrat sub îndrumarea lui Anton Azbé, până în 1899, şi a lui Franz von Stuck, studiind cromatica impresionistă, Art Nouveau şi anatomia.

În 1900, Wassily Kandinsky a fost primit la Academia de Arte Frumoase. Dezamăgit de profrsori şi programă, Kandinsky a părăsit şcoala, renunţând definitiv la educaţia academică. În perioada 1901-1903, Wassily Kandinsky a contribuit la constitu

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 47 minute
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 3 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 3 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum o ora
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Marcel Ciolacu: Am văzut o îngrijorare a Rusiei că lucrează o companie cu 3.000 de angajaţi pe Autostrada Moldovei 24 de ore din 24 / Ţara noastră e o ţară foarte sigură / Rusia nu va ataca România

News.ro acum 50 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Ciolacu a subliniat că Rusia are o îngrijorare că în România se lucrează 24 de ore din 24

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum o ora
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum 50 minute
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Salvamont România: Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore pe munte / 8 apeluri pentru intervenţii

News.ro acum 4 ore
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite şi predate echipajelor medicale. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont

Fost agent CIA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea Chinei. Alexander Yuk Ching Ma a lucrat la FBI până în 2012

Ziare.com acum o ora
Un fost agent CIA, principala agenţie americană de informaţii, Alexander Yuk Ching Ma, în vârstă de 71 de ani, a pledat vinovat de ”conspiraţie în vederea colectării şi livrării de informaţii despre apărarea naţională” Chinei, anunţă Departamentul a

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

23°
sâm.

16°/23°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°