În inima unei jungle din Guineea Ecuatorială se construieşte un proiect ambiţios, de sute de miliarde de euro. Mai exact, preşedintele ţării, Teodoro Obiang, vrea să ia faţă vecinilor cu cea mai luxoasă capitală din Africa Centrală şi de Vest. Toate astea, în timp ce locuitorii încearcă să supravieţuiască cu un dolar pe zi.
Dacă ar fi să judecăm după rezervele uriaşe de petrol, am putea spune că Guineea Ecuatorială este una dintre cele mai bogate naţiuni din lume. În schimb, cei sub un milion de locuitori ai ţării africane trăiesc la limita subzistenţei, în timp ce preşedintele Obiang încearcă să transforme visul unui oraş extravagant în realitate.
Noul oraş, care ar urma să găzduiască principalele instituţii ale statului, dar şi aproximativ 200.000 de oameni, este construit într-o zonă izolată a junglei, iar costurile proiectului se ridică la sute de miliarde de dolari.
Construcţia noii capitale, care a fost botezată Oyala, a fost demarată, iar primele clădiri au început să apară, însă nu au fost încă finisate. Totuşi, dintr-un reportaj BBC aflăm dimensiunile impresionante ale clădirilor care au fost deja aduse la roşu.
O autostradă cu şase benzi este construită în preajma primului hotel de lux al ţării, care va adăposti mii de oameni în cele 450 de camere ale sale. Chiar lângă hotel, care va avea în interior propriul cinematograf, se află un teren de golf extins, cu mai bine de 80 de găuri. Foto Oyala, capitala din inima junglei Orașul extravagant este construit într-o zonă izolată a junglei FOTO AFP gallery-link
În mijlocul oraşului care sfidează austeritatea întâlnită tot mai des în ţările europene a fost construit un dom gigant, din oţel şi sticlă, care va găzdui biblioteca celei mai mari universităţi din Africa Centrală şi de Vest, după planurile preşedintelui Obiang. Noua universitate va avea o capacitate de 8.000 de locuri. Ast