Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul amână cu încă un an, până în decembrie 2013, listarea unor acţiuni la companii de stat

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 19 decembrie 2012 ·

Guvernul a extins cu un an, până în 31 decembrie 2013, perioada în care s-a angajat că va lista la bursă acţiuni ale unor companii de stat, acest termen fiind amânat de mai multe ori în ultimii ani de către Executiv.

Printr-un proiect de lege adoptat în şedinţa de marţi, Guvernul a decis ca termenul în care procedurile de admitere la tranzacţionare trebuie finalizate să fie din nou amânat, de la 31 decembrie 2012 la 31 decembrie 2013.

Potrivit angajamentelor cu Fondul Monetar Internaţional, Guvernul ar fi trebuit ca până la finalul acestui an sau începutul anului viitor să plaseze pe piaţa de capital pachete de acţiuni ale companiilor Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia, Elcen Bucureşti, CFR Marfă, Tarom, Hidroelectrica, Romgaz şi Nuclearelectrica.

De asemenea, Guvernul s-a angajat să facă oferte publice secundare, până la aceeaşi dată, pentru Transelectrica (15% din acţiuni) şi Transgaz (15% din acţiuni). Oferta Transelectrica s-a încheiat cu succes la finalul lunii martie.

Listarea Hidroelectrica este întreruptă, întrucât compania a intrat în insolvenţă.

Listarea pe bursă a companiilor este prevăzută şi în Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei.

În vara acestui an, premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul nu va reuşi, probabil, să respecte unele termene convenite cu FMI privind vânzarea de participaţii la companiile de stat din cauza disputelor dintre el şi preşedintele Traian Băsescu.

Guvernul a extins cu un an, până în 31 decembrie 2013, perioada în care s-a angajat că va lista la bursă acţiuni ale unor companii de stat, acest termen fiind amânat de mai multe ori în ultimii ani de către Executiv.

Printr-un proiect de lege adoptat în şedinţa de marţi, Guvernul a decis ca termenul în care procedurile de admitere la tranzacţionare trebuie finalizate să fie din nou

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Lovitură de teatru la dezbaterea prezidențială de la Digi24: George Simion a plecat chiar înainte să înceapă emisiunea, după ce i-a dat un buchet de flori Elenei Lasconi. Ce a zis

HotNews acum 2 ore
Președintele AUR George Simion s-a retras din dezbaterea prezidențială organizată de către Digi24 la Palatul Cotroceni, invocând faptul că nu poate gira o asemenea dezbatere în condițiil în care alegerile prezidențiale de anul trecut au fost anulate

Rafinăriile de petrol din Spania se închid în urma penei majore de curent

HotNews acum 4 ore
Mai multe rafinării de petrol din Spania, inclusiv cele două fabrici operate de Moeve, al doilea operator ca mărime din peninsula iberică, au fost închise luni după pana majoră de curent care a afectat Spania și Portugalia, informează Reuters. Un pu

Cum au răspuns Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi la prima dezbatere prezidențială. Cine a avut cel mai echilibrat discurs?

Gandul acum o ora
În primele 30 de minute ale dezbaterii, Rainman, în parteneriat cu Gândul, a evaluat gradul de obiectivitate al candidaților pe o scară de la 1 (subiectivitate maximă) la 10 (obiectivitate maximă), luând în calcul criterii precum utilizarea argument

Incendiu la un tren marfar care transporta cereale, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Pompierii au fost alertați printr-un apel la 112, luni seara, pentru a interveni la un incendiu care a izbucnit luni la locomotiva unui marfar care transporta aproximativ 800 de tone de cereale. Incidentul s-a produs în comuna timișeană

România, locul 1 la Olimpiada Balcanică de Matematică / Elevii români au obținut patru medalii de aur şi două medalii de argint

G4Media acum 25 minute
Ministerul Educaţiei anunţă, luni seară, că România a obţinut locul 1 la Olimpiada Balcanică de Matematică, transmite News.ro. ”Locul I pe echipe pentru România, cu patru medalii de aur şi două medalii de argint, la Olimpiada Balcanică de Matematică

Ucraina prezintă o contraofertă la armistițiul de trei zile decretat de Putin. „Dacă vrea pace cu adevărat”

HotNews acum 2 ore
Ucraina a răspuns la armistițiul de trei zile declarat luni de președintele rus Vladimir Putin cu o contraofertă de încetare a focului imediată și pe termen lung, transmit DPA și Agerpres. „Dacă Rusia vrea pace cu adevărat, ea trebuie să oprească fo

Intervenţie ISU la Colegiul Brukenthal din Sibiu, după ce 20 de elevi au prezentat mâncărimi la nivelul pielii

HotNews acum o ora
Două echipaje SMURD, o autospecială de stingere şi o autospecială CBRN au intervenit luni la Colegiul Naţional Brukenthal din municipiul Sibiu, în urma unui apel la 112 prin care s-a semnalat faptul că mai mulți elevi acuză mâncărimi la nivelul feţe

Laszlo Dioszegi a spus ce antrenor pune la Sepsi, după plecarea lui Dorinel Munteanu: „Trebuie să rezolvăm”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a declarat că va numi un antrenor din cadrul clubului în locul lui

VIDEO Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, în lacrimi după ce moţiunea simplă împotriva sa a fost adoptată de Senat: „E o nedreptate”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat luni, după ce moţiunea simplă împotriva sa, depusă de AUR, SOS și POT, a fost adoptată de Senat, că este vorba doar de „matematică parlamentară pură”. „Consider că munca pe care am depus-o este cu

Marius Tucă Show începe marți, 29 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

11°
lun.

5°/18°
mar.

3°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
Iasi
acum

13°
lun.

4°/19°
mar.

4°/22°
mie.

11°/23°
joi

12°/22°
Constanta
acum

lun.

5°/14°
mar.

3°/15°
mie.

8°/14°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

6°/20°
mar.

7°/20°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

17°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

10°/23°
joi

12°/23°