Mihnea Costoiu a fost propus miercuri de premierul desemnat Victor Ponta în funcţia de ministru delegat pentru Cercetare Ştiinţifică în noul guvern.
Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti, s-a născut la 2 martie 1972.
Absolvent al Facultăţii de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice (1991 - 1996) din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, unde în perioada 1996 - 1997 a făcut şi studii aprofundate de Inginerie economică.
A absolvit Colegiul Naţional de Apărare (2002 - 2003). Între 1993 şi 1995, a efectuat trei stagii de studii la Universitatea Paris IV, la Oxford şi la Harvard. Este profesor asociat la ASE şi SNSPA şi, din 2005, a fost director general administrativ al Politehnicii.
În perioada 1995 - 1999 a fost inginer, şef serviciu Marketing la SC Mecanică Fină SA, apoi preşedinte la SC CITEX SA (1999 - 2001).
La Ministerul Educaţiei şi Cercetării a deţinut funcţia de secretar general, în perioada 2001 - 2004, iar, în 2009, a fost secretar de stat la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Mihnea Costoiu a fost ales rector al Universităţii Politehnica Bucureşti la 22 martie 2012, cu 75% din voturile exprimate în cadrul Senatului acestei instituţii de învăţământ. AGERPRES