Grupa „fluturaşilor” de la Grădiniţa „Poiana cu castani” a poposit ieri la Compania de Apă Arieş pentru a susţine un spectacol de colinde.
Prichindeii au fost însoţiţi de educatoarele Sia Mureşan şi Ilinca Bejenariu, dar şi de către părinţi. Micuţii au fost întâmpinaţi de personalul întregii companii, în frunte cu directorul general, Alexandru Sabău.
"Acum fluturaşii au zburat la dumneavoastră să vă facă urări de bine, de sănătate să aveţi multă bucurie şi Dumnezeu să vă răsplătească pe toţi pe măsura muncii şi bunătăţii inimii dumneavoastră" transmit educatoarele prichindeilor.
După colindul copiilor, Diana Bănete, PR Managerul Companiei de apă, a oferit daruri copiilor, ca trimis special al Moşului, dar nu înainte ca directorul general, Alexandru Sabău, să le mulţumească pentru vizita minunată pe care au făcut-o şi să le spună că îi aşteaptă şi anul care vine.