Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primele măsuri în PDL Buzău: trei consilieri județeni și unul local își pierd posturile

Publicat in Opinia Buzau, miercuri 19 decembrie 2012 ·

Consilierilor Adrian Burducea, Ion Burlacu, Elena Damian (de la județ) și Maria Monalisa Pleșea (de la municipiu) le-a fost retras sprijinul politic

Un număr de patru consilieri ai Partidului Democrat Liberal, trei județeni și unul municipal, își vor pierde mandatele, după ce organizația județeană PDL le-a retras sprijinul politic; este vorba despre consilierii județeni Adian Burducea, Ion Burlacu și Elena Damian, precum și de consilierul local Maria Monalisa Pleșea.Este, iată, un prim pas în punerea în aplicare a directivelor organizației centrale a Partidului Democrat Liberal, al cărei președinte, Vasile Blaga, a cerut ca președinții organizațiilor județene să ia măsuri radicale cu membrii de partid care fie au trădat PDL, fie nu și-au făcut simțită prezența pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 10 decembrie. În locul celor patru excluși vor fi confirmați în funcțiile de consilier județean Claudiu Carpen, Viorel Mocanu și Eliza Panait, iar în cea de consilier local, Liviu Dunăreanu. Nu se știe însă dacă procedurile birocratice vor putea conduce către punerea în aplicare chiar de mâine a acestor măsuri.

De altfel, președintele organizației județene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, declara, după ce Colegiul Director al PDL i-a refuzat demisiile din funcțiile în partid: „Cei care se gândeau la un puci sau degringoladă prin plecarea mea trebuie să-și ia gândul de la asta, îmi voi face datoria așa cum am făcut-o dintotdeauna. Trădătorii, așa cum a spus domnul Blaga, pleacă. Cine a trădat pleacă, cine a făcut campanie PSD-ului pleacă, cine nu a ieșit în campanie pleacă”.

Așadar, este de așteptat ca, după măsurile luate împotriva celor patru consilieri PDL să urmeze și altele, la fel de dure, astfel că zilele în PDL ale câtorva dintre cei cu funcții mari în organizația județeană sunt numărate. @N_P

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Scandal cu bâte și cuțite între două familii, în fața Spitalului Universitar din București. Șase persoane au fost arestate, alte 18 au fost amendate

HotNews acum 27 minute
Șase persoane au fost arestate preventiv în urma unui conflict izbucnit între membrii a două familii care s-au încăierat în fața Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din Sectorul 5. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit inclusiv luptă

România și Franța solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur

Ziua Constanta acum 37 minute
Franța și România solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur. Miniștrii Agriculturii din cele două state au convenit asupra unei declarații comune privind impactul asupra fermierilor europeni Potrivit unui comunicat pus la disp

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Cercetare Eurostat: 27% dintre europeni nu și-au permis anul trecut o săptămână de vacanță departe de casă

Mediafax acum 43 minute
Aproximativ 27% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu şi-a permis anul trecut o săptămână de vacanţă departe de casă, reiese din cercetarea publicată luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Vorbim de o pondere cu 1,5

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 2 ore
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR

News.ro acum 37 minute
Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, care trebuia să înceapă la ora 15.00, a fost amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR. Şedinţa plenului comun al celor două Camere trebuia să înceapă, luni, la o

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 3 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 3 ore
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

34°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°