Ştim deja cine va fi prim-ministru. Peste câteva zile, probabil, va fi instalat noul guvern. Şi mai departe? Speranţa că economia se va însănătoşi nu e nicidecum neîntemeiată. Nu va fi însă deloc uşor să fie dusă până la capăt schimbarea în economia reală. Mai ales că o parte semnificativă din societatea românească s-a obişnuit cu sărăcia. Românilor li se par fireşti şi bugetele amputate, şi salariile modeste, şi mărfurile de calitate îndoielnică pe care le cumpără cu bani mulţi. "A strânge cureaua" a devenit un fel de "perpetuum mobile" al existenţei noastre.

Cert este că fără concurenţă, fără rigori contractuale şi fără cerinţa de a lua în seamă semnalele pieţelor înaintarea va fi grea. Iar neputinţa celor mai multe dintre întreprinderile de stat de a realiza produse competitive, care să fie căutate pe piaţa internă sau la export, e doar în parte suplinită de companii private performante.

Există totuşi o bază de pornire. Un activ adunat în mai mulţi ani. Căci reformele nu puteau fi prea multă vreme amânate. Societatea românească trebuia, la un moment dat, să se grăbească pentru a pune în mişcare spirala expansiunii economice. Starea de aşteptare nu era decât un mod de a lungi bolile economiei româneşti. Şi bolile bugetului.

Din 2000 până în 2008 inclusiv, fără întrerupere, PIB-ul nostru a urcat cu ritmuri neatinse nici în Bulgaria, nici în Ungaria, nici în Cehia, nici în Slovacia sau în Polonia, nici chiar în Slovenia. Şi unde e creştere e loc pentru investiţii. Sigur, inflaţia mare ar fi putut să constituie, pentru investitori, un motiv de descurajare. Dar i-a încurajat tendinţa dezinflaţionistă. Practic, inflaţia se transformase în dezinflaţie şi investitorii au primit astfel un semnal pozitiv. E drept, progresele făcute de ţara noastră, care au schimbat faţa economiei, s-au manifestat cu deosebire în planul macrostabilizării. Dar macrostab