Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poate oferi VIAȚA FĂRĂ SFÂRȘIT. Enigma Sfântului GRAAL, cupa cu sângele lui IISUS | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 19 decembrie 2012 ·

La câteva ore după ce a servit ultima masă, Iisus a fost răstignit şi, potrivit unei legende, sângele său ar fi fost strâns de Sfântul Iosif într-o cupă. Nu o cupă oarecare, ci cea din care a băut Mântuitorul la ultima Sa cină.

Această idee se regăseşte într-un poem semnat de Robert de Boron, în ultima parte a secolului al XII-lea, începutul secolului al XIII-lea. Cu voia lui Pilat, negustorul Iosif din Arimatea, un negustor bogat, împreună cu Sfântul Nicodim au luat trupul lui Iisus de pe cruce şi l-au îngropat, după orânduirea iudee, după ce au uns corpul cu smirnă şi aloe şi l-au înfăşurat în giulgiu. Aflând această veste, evreii l-au aruncat în închisoare pe Iosif.

Aici, Mântuitorul i-a apărut sfântului, vorbindu-i despre învierea Sa. Ucenic secret al lui Iisus, Iosif din Arimatea a fost eliberat din închisoare şi alungat din Ierusalim. El a străbătut lumea vorbindu-le oamenilor despre Mântuitor şi despre miracolele sale. Potrivit unor legende, Iosif ar fi dus cu el în Britania cupa cu sângele lui Iisus. Un erou de la curtea regelui Arthur a găsit Graalul, iar legenda continuă... Săpături misterioase. Unde sunt osemintele Mona Lisei?

Își schimbă forma

Denumirea cupei folosite la acest ritual, perpetuat până azi în cultele creştine ortodox şi catolic, a ajuns să fie cunoscută în tradiţia creştină occidentală, care a asimilat mai multe mituri precreştine drept Sfântul Graal. Denumirea sa de Saint- Graal (sau, în forma specifică limbii franceze vechi şi occitanei – „San-Graal”) provine de la o epenteză (introducere a unui sunet nou într-un cuvânt) uzitată frecvent de ezoterişti şi anume: San-Graal – Sang Raal – Sang Real (în traducere din franceza veche „Sânge Regal”), adică „Sfântul Sânge al Mântuitorului”.

De-a lungul timpului, în jurul Sfântului Graal s-au țesut o mulțime de povești. Se spune că este un vas care deține puteri miraculoas

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 2 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Astăzi avem „EXCLUSIV RAPID” după Rapid – CFR Cluj 1-1, în direct pe canalul de YouTube – ProSport, de la ora 18:00!

Cancan acum 33 minute
Echipa lui Gâlcă a adunat 4 puncte din primele 2 etape, iar fanii guileșteni au plecat mulțumiți acasă, după remiza cu CFR. Rapid a arătat bine în repriza secundă cu formația lui Dan Petrescu, dar Gâlcă mai vrea jucători. Astăzi aflați unde ar putea

Ministrul Mediului: Romsilva nu are un consiliu de administrație funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de atâtea ori încât nu se mai pot prelungi/ Mandatul directorului general putea fi prelungit doar de către un CA

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că Romsilva nu are un Consiliu de Administraţie funcţional pentru că mandatele membrilor au fost prelungite de prea multe ori şi acest lucru nu se mai po

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 3 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 3 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 3 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Sondaj INSCOP Research: 66% dintre români cred că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun pentru România

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după co

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°