Din costum nu lipseşte niciodată şiragul de zurgălai, care are aceeaşi menire – de a îndepărta forţele răului. Crăciunul este marcat şi printr-o masă bogată, din care nu trebuie să lipsească colacii, cornurile, fructele, peştele, dulciurile şi, bineînţeles, băutura. Tot ce se pune pe masă are o trimitere clară la ocupaţiile tradiţionale ale comunităţii româneşti. De pe masă nu pot lipsi nucile şi ouăle, care au o simbolistică mai complexă, cu trimitere la rezistenţa în timp, la sămânţa care nu se pierde. Sărbătorile de iarnă, începute de Crăciun odată cu Naşterea lui Iisus, se încheie abia la Bobotează, când în lumea satului au loc alte petreceri unde, într-un cadru special, sunt prezentate comunităţii viitoarele cupluri şi astfel viaţa îşi reia ciclul firesc, odată cu renaşterea naturii.

COLINDELE

Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul zorilor uliţele satelor răsunau de glasul micilor colindători. În oraşe întâlnim colindători odată cu lăsarea serii şi până în miez de noapte. Cu traista după gât, cu bâta în mână şi căciula pe urechi, colindătorii merg din casă-n casă şi strigă la ferestrele luminate:

„Bună dimineaţa la Moş Ajun,

Ne daţi ori nu ne daţi”,

şi dacă cei din casă întârzie a le deschide uşa spre a le împărţi colindeţi, încep să cânte mai departe:

„Am venit şi noi odată

La un an cu sănătate,

Şi la anul să venim

Sănătoşi să vă găsim.

Ne daţi, ne daţi,

Ori nu ne daţi”

Cu acest prilej, gazda le împarte colindeţe: covrigi, nuci, mere, colăcei de făină frământaţi şi copţi chiar în acea noapte a Moş Ajunului. În ajunul Crăciunului, ca şi în ajunul Anului Nou, în toate provinciile româneşti, copiii formează grupuri şi pornesc pe la casele gospodarilor cântând cântece ce au refrenuri ca: „Florile dalbe”, „Leru-i ler”, „Ziurel de ziua” ori